România, la testări internaționale. Suma de înscriere de ZECI DE MII DE EURO

România, la testări internaționale. Suma de înscriere de ZECI DE MII DE EURO

România va participa la Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor - PISA 2018, dezvoltat de OECD, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Programul PISA este un studiu comparativ internaţional, iniţiat de OECD, care măsoară dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică, ştiinţe, potrivit unui comunicat.

"Administrarea testelor PISA este realizată de un consorţiu internaţional, la fiecare trei ani, iar pregătirea şi adaptarea instrumentelor de evaluare la nivelul fiecărei ţări participante se realizează în cicluri de câte 4 ani consecutivi. Comparativ cu ciclurile anterioare, PISA 2018 va include şi evaluarea "competenţei globale", care se referă la capacitatea de a analiza din diferite perspective teme globale sau interculturale, de a înţelege cum diferenţele afectează percepţiile, raţionamentele şi ideile proprii sau ale celorlalţi, de a dezvolta interacţiuni şi relaţii adecvate, deschise şi eficace cu persoane din diferite culturi, pe baza respectului reciproc pentru demnitatea umană. În perioada 2017-2019, România va beneficia de întregul suport oferit de OECD pentru derularea evaluării, în baza unei taxe de participare, ca şi celelalte ţări participante, conform standardelor stabilite la nivel internaţional", se arată în același comunicat.

Taxa de participare pentru anul 2017, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 61.000 euro, va fi plătită după semnarea acordului de participare, iar pentru fiecare dintre anii 2018 şi 2019, taxa, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 45.000 euro, va fi plătită până la data de 1 martie a fiecărui an.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cheltuielile de administrare internă a programului PISA 2018, în valoare totală de aproximativ 409.500 lei, vor fi asigurate de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei - desemnat Centru Naţional PISA, care va coordona administrarea programului în ţara noastră. Modalităţile de implementare pe durata proiectului, inclusiv asigurarea resurselor umane, bunurilor şi serviciilor necesare, sunt specificate în standardele tehnice, anexă a contractului care va fi semnat de Centrul Naţional PISA (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei) cu secretariatul OECD. Pentru ciclul de testare 2017-2019, România va administra teste în format tipărit, testarea computerizată fiind o opţiune posibilă pentru viitoarele testări", se arată în comunicat.

„Programul OECD-PISA furnizează datele și informațiile esențiale pentru realizarea de studii și analize ulterioare, care să fundamenteze deciziile de politici publice în domeniul educației și formării profesionale”, mai scrie în comunicatul Executivului.

România participă la Programul Internaţional OECD-PISA încă din anul 2002 (ca ţară PISA+), ciclurile de participare până acum fiind PISA 2006, PISA 2009, PISA 2012 şi PISA 2015.

La nivel internaţional, programul dezvoltat de OECD (care, în 2015, includea 72 de ţări participante) este planificat până în anul 2024.