România îndoliată forțat la moartea lui Stalin

România îndoliată forțat la moartea lui Stalin

România îndoliată la moartea lui Stalin. Suntem pe 5 martie 1946. La ora 21.50 seara, „părintele popoarelor” încetase să mai fie pe lumea asta.

Știrea morții lui Stalin urma să invadeze presa României Populare. În data de 2 martie 1953, se publicase știrea luptei pentru viață a „Tătucului”. Ploua cu urări de sănătate și declarații de susținere a „Generalissimului” în grelele încercări. Prin pușcăriile comuniste nu se știe dacă transpirase ceva. Dacă s-a auzit, precis deținuții măcar aveau un licăr de speranță.

Doliul în cinstea lui Stalin

Radioul public, fondat în 1928, evident, difuza marșuri funebre și declarații de dor și jale pentru „omul de oțel” care acum era „rece”. Televiziunea va începe să emită la aproape trei ani de la dispariția „tovarășului Stalin”. „Scînteia”, oficiosul Partidului Muncitoresc Român mobiliza populația.

Evident, asta prin mijlocirea armatei de politruci și de „aparatcik”-i din România. România trebuia să facă o mișcare de solidaritate cu greaua încercare prin care trecea „patria libertății” - URSS. Fusese aleasă data de 9 martie 1953.

Stalin primise o statuie în București încă din 1951-1952. Era amplasată la intrarea în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), la intrarea dinspre actuala Piață Charles de Gaulle. Statuia fusese amplasată pe locul unde astăzi este statuia Generalului Charles de Gaulle, erou al celui de Al Doilea Război Mondial și Președinte al Franței.

Solidaritatea cu Stalin - București - 9 martie 1953

Ora de start a manifestației în memoria lui Stalin era sincronizată cu orologiul din Piața Roșie de la Moscova.  La București, principalul punct fusese Piața Stalin. Astăzi, se numește Piața Aviatorilor. Ciudățenia a fost ca înainte ca „Tătucul” să fie cadorisit cu numele acestei piețe, ea se numise „Adolf Hitler”. Ne cam pricepen noi românii să numim cu nume de călăi și dictatori de import piețele noastre.

Alte două puncte unde oamenii urmau să-l plângă pe „părintele popoarelor” erau Piața Victoriei și Piața Dorobanți. În Piața Stalin, fuseseră amplasate două tribune. Evident, prima era destinată „ucenicilor” români ai „Tătucului”. Cealaltă tribună urma să fie pentru reprezentanții diplomatici acreditați la București. Memoriile aparțin unei martore care a trăit evenimentele, Annie Bentoiu.

În mijlocul pieței, un postament bine lucrat urma să slujească de catafalc simbolic. Adică acolo urmau să fie puse coroanele în memoria „tovarășului”. Cerul, obligatoriu fusese cenușiu. Erau aduși numai acolo zeci de mii de oameni. Psihoza era generalizată. Ordinul era ca toți să plângă.  Dacă ar fi venit careva să vândă batiste atunci, s-ar fi îmbogățit. Numai că oamenii își aduseseră batistele de acasă. Toți plângeau cu lacrimi de crocodil.

Discursuri în megafoane, drapele, portrete în bernă și salve de tun la ora 11.00 (ora 12.00-ora Moscovei)!

Megafoanele transmiteau muzică funebră. Portretele îndoliate ale lui Stalin, drapelele în bernă completau tabloul. Martorii oculari spuneau că totul era cenușiu, de la cer, la oameni.  Șirul discursurilor transmise a început cu discursul în limba rusă al succesorului lui Stalin la conducerea guvernului: Gheorghi Malenkov. Au urmat discursuri în românește: Chivu Stoica și Syilaghi Levente (Leontin Sălăjan).

La ora 11.00 dimimeața (ora 12.oo, ora Moscovei), au început să se tragă salve de tun. Ca la un semn, s-a oprit circulația. S-a spus că mașinile, tramvaiele chiar și trenurile s-au oprit. Bisericile au tras clopote în satele românești. Trenurile s-au oprit. Mecanici, vatmani, șoferi, căruțași, birjari au îngenuncheat având capul descoperit. Sirenele fabricilor au sunat. La fel și sirenele locomotivelor.

La megafoane, s-au auzit ultimele acte ale manifestației de solidaritate românească națională cu „îndurerata patrie a sovietelor”. Prima dată, s-a intonat imnul URSS. Apoi, evident, s-a cântat „Internaționala”.  Ca o curiozitate, se știe că era o melodie compusă de francezi la 1870, anul Comunei din Paris. Se cânta pe ritmul imnului francez „La Marseillaise”. Se știe că Stalin interzisese Cominternul fondat în 1919, la 15 mai 1943. După ce ultimul acord al acestei melodii s-a încheiat, fiecare s-a dus la treaba lui.

 

Ne puteți urmări și pe Google News