România, în fața unor teste decisive. Nazare: Nu avem doar o criză politică, ci un război offside
- Mădălina Sfrijan
- 24 iunie 2026, 17:50
Bani. Sursa foto: pixabay
România traversează o perioadă marcată de provocări economice și sociale majore, iar menținerea credibilității externe trebuie să rămână o prioritate, susține Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Oficialul a atras atenția asupra consecințelor pe care le poate avea instabilitatea politică și lipsa de încredere din societate asupra economiei.
Nazare, despre urgențele pe care le are România
Nazare amintește că România urmează să reia, în perioada următoare, dialogul cu agențiile de rating Fitch și Moody’s, în contextul pregătirii noilor evaluări privind riscul de țară.
„În 2 săptămâni România reîncepe discuțiile cu agențiile de rating, cu întâlniri deja planificate cu Fitch şi Moody’s, în pregătirea următoarelor rapoarte de risc de țară, în care trebuie să convingem din nou – după ce cu greu am reuşit vara trecută – că nu merităm să ajungem în Junk.
Că România nu este o țară de periferie ci, din contră, merită să rămână într-un loc onorabil în Europa şi într-un dialog strategic cu SUA şi cu alte mari economii ale lumii. Că România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, aşa cum risca în vara anului trecut şi că românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de aceşti bani şi de acest loc în lume”, susține Nazare.

Alexandru Nazare. Sursă foto: Facebook
Principalele probleme
Alexandru Nazare susține că România se confruntă cu o serie de probleme majore, care depășesc sfera economică și afectează inclusiv coeziunea socială și încrederea cetățenilor în viitor.
Ministrul Finanțelor vorbește despre nesiguranța financiară, costurile deciziilor din anii precedenți, neîncrederea tot mai accentuată dintre oameni, dificultățile sistemului sanitar și fenomenul dezrădăcinării, atât în rândul românilor plecați în străinătate, cât și la nivelul valorilor societății.
Oficialul avertizează că polarizarea tot mai puternică din spațiul public și accentul pus pe conflicte politice contribuie la erodarea încrederii sociale. În opinia sa, România traversează nu doar o criză politică, ci și o perioadă în care diviziunile dintre cetățeni se adâncesc, iar efectele se resimt la nivelul întregii societăți, pe care o descrie ca fiind tot mai obosită și mai vulnerabilă.
„Dezrădăcinarea de țară şi de oamenii ei (pentru cei plecați) dar şi o dezrădăcinare de valori; mai ştim să distingem bine de rău, mai ştim să apreciem şi fapte concrete sau doar like-uri pe Facebook sau video-uri pe TikTok? Mai mult decât atât: sunt suficiente like-urile din online sau trebuie să punem şi ceva concret pe farfurie, pentru a ne hrăni şi a dezvolta România cu adevărat?
Nu avem doar o criză politică zilele acestea, ci un război offside din care adevărații pierzători nu sunt politicienii, ci românii. În timp ce dezbaterea alunecă pe o pantă sau pe alta, alimentată continuu în spațiul public, se întâmplă un fenomen extrem de grav si periculos: alimentarea lipsei de încredere unii în alții. Rezultă o societate întreagă slăbita, obosită, saturată”, susține ministrul de Finanțe.
Costurile instabilității
Potrivit lui Alexandru Nazare, tensiunile din spațiul public și lipsa de predictibilitate au efecte directe asupra economiei, influențând costurile de finanțare, investițiile și capacitatea statului de a susține proiecte importante.
„Economic, instabilitatea, lipsa de garanții de încredere şi alimentarea permanentă a instabilității se traduc direct în costuri mai mari de finanțare, în volatilitate și în reducerea capacității de planificare. În faptul că, oricât ar promite electoral unii sau alții, România nu va putea să garanteze prea curând o educație mai bună tinerilor săi, o viață mai bună cu venituri mai mari cetățenilor şi nicidecum venituri decente pentru pensii”, continuă el.
Prioritățile pe care le vede pentru România
În final, ministrul Finanțelor a prezentat o listă de obiective pe care le consideră esențiale pentru perioada următoare, de la menținerea ratingului de țară până la continuarea parcursului european și economic al României. Pe această listă se află menținerea ratingului de țară, „securizarea a cât se poate de mult din sumele rămase din PNRR, operaționalizarea SAFE, aderarea la OECD un plan serios de aderare la zona EURO”.
„Destinația finală nu este marginalizarea, izolarea dialogului în tabere offline sau online sau pierderea credibilității – ci stabilitate, încredere și un loc asigurat pentru România în nucleul economic și strategic al Europei. Aceasta este adevărata dezbatere despre România, care ne priveşte pe toți”, încheie ministrul de Finanțe.