România este pe ultimul loc în UE în clasamentul „mizeriei economice”

România este pe ultimul loc în UE în clasamentul „mizeriei economice”România, economie. Sursa foto: arhiva EVZ

România ocupă locul 60 din 178 în Hanke’s Misery Index 2025, fiind cea mai slab clasată din Uniunea Europeană (UE), pe fondul dobânzilor ridicate și al presiunilor economice, relatează Fortune.

România ocupă locul 60 la nivel global, într-un clasament care măsoară dificultatea vieții economice

România este pe locul 60 în clasamentul anual al “mizeriei economice” din 2025, un indice care măsoară gradul de dificultate al vieții economice într-o țară, pe baza unor factori precum șomajul, inflația și costul creditului.

România se situează astfel în jumătatea superioară a clasamentului, în principal din cauza dobânzilor ridicate la credite, considerate unul dintre principalii factori de “mizerie economică” în analiza Hanke’s Misery Index.

Economia României

Economia României. Sura foto: Dreamstime.com

România este cea mai slab clasată economie din Uniunea Europeană în 2025

La nivelul Uniunii Europene, România ocupă cea mai proastă poziție din punct de vedere economic, cu date mai slabe decât economiile vest-europene precum Franța (115), Germania (147) sau Țările de Jos (145), dar și în comparație cu celelalte state din Europa Centrală și de Sud-Est, precum Ungaria (105), Polonia (125) sau Bulgaria (130).

În partea inferioară a clasamentului, unde condițiile economice sunt evaluate ca fiind mai bune, se regăsesc Irlanda, Cehia, Malta, Danemarca, Croația și Olanda.

Clasamentul global arată că Venezuela rămâne cea mai afectată economie din lume

Cele mai „mizerabile” zece țări din lume în 2025, în ordine descrescătoare, au fost: Venezuela, Sudan, Turcia, Iran, Argentina, Eswatini, Africa de Sud, Malawi, Madagascar și Liban.

Dintre cele 20 de țări desemnate cele mai „mizerabile” economic în 2024, 17 au rămas în top 20 și în 2025. Siria — care ocupa un loc 3 în 2024 — a avut cea mai spectaculoasă ieșire din clasament, coborând până pe locul 33 după căderea regimului Assad. Egipt și São Tomé și Príncipe au ieșit, de asemenea, din top. În locul lor au intrat Botswana, Bosnia și Herțegovina și Brazilia, reflectând șomaj persistent ridicat și costuri mari ale împrumuturilor.

Taiwan își menține poziția de cea mai „curată” economie la nivel global

La polul opus, cele zece cele mai „curate” țări din lume în 2025 au fost: Taiwan, Singapore, Thailanda, Irlanda, Coasta de Fildeș, Macao, Japonia, Qatar, Burkina Faso și Guineea-Bissau.

Taiwan își păstrează titlul de cea mai bună economie din lume pentru al doilea an consecutiv. Secretul constă în creșterea PIB-ului real pe cap de locuitor de 9,2%, susținută de cererea globală de semiconductori și hardware pentru inteligență artificială produse în Taiwan. Șomajul este scăzut, la 3,3%, inflația este moderată, la 1,3%, iar rata creditării bancare este de 3,3%.

În ciuda amenințărilor geopolitice din partea Chinei, economia Taiwanului în 2025 funcționează la capacitate maximă.