România, aproape de a pune mâna pe fondurile europene

România, aproape de a pune mâna pe fondurile europene

Patru comisari europeni au validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu țara noastră, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare.

România a transmis mai multe variante de Acord de Parteneriat oficialilor de la Bruxelles, care însă au cerut numeroase modificări de-a lungul timpului, ce vizau atât direcțiile de investiții, cât și sumele alocate. Acum, cei patru comisari care se ocupă de dezvoltare regională, agricultură, afaceri sociale și afaceri maritime și pescuit, adică cele patru domenii majore pentru care se alocă fonduri europene în perioada 2014- 2020, au dat undă verde documentului transmis de București.

Acordul de Parteneriat urmează să fie adoptat de Comisia Europeană în câteva zile, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Ulterior, vor putea fi finalizate programele sectoriale și, apoi, ghidurile care să îi ajute pe beneficiari să pună pe hârtie proiecte care să primească finanțare.

Bani irosiți

Ne puteți urmări și pe Google News

În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de circa 43 miliarde de euro, din care mai mult de 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. Acordul de Parteneriat stabilește liniile directoare în ceea ce privește modul în care vor fi cheltuiți acești bani. Ca stat membru al Uniunii Europene, România a beneficiat, în perioada 2007-2013, de fonduri structurale și de coeziune în valoare de peste 19,21 miliarde de euro. Din păcate, doar o mică parte din această sumă a fost efectiv c h e l t u i t ă pentru a fi implementate proiecte care să ajute românii de rând. Absorbția curentă a fondurilor europene din calendarul financiar 2007-2013 a ajuns abia la 36%, conform ultimelor date disponibile pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Practic, din cei 19,21 miliarde de euro, România a reușit să atragă doar 6,92 miliarde de euro. Cel mai mare grad de absorbție este la Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA), de peste 62%. Însă, și valoarea fondurilor alocate de UE a fost de numai 208 milioane de euro.

Pe locul secund se află Programul Operațional Regional (POR), cu un grad de absorbție de 49%, în condițiile în care UE a pus la dispoziția României suma de 3,96 miliarde de euro. Nici la Transporturi sau Mediu nu stăm mai bine. În vreme ce Polonia construiește autostradă după autostradă cu fonduri europene, autoritățile noastre nu au reușit să cheltuiască nici măcar o treime din sumele alocate.

Cea mai mică rată de absorbție se înregistra, la finele primului semestru, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), de numai 28,75%.