România află astăzi dacă va fi sancționată de Comisia Europeană

România află astăzi dacă va fi sancționată de Comisia Europeană

Astăzi, Jean-Claude Juncker, preşedintelui Comisiei Europene, va susține în Parlamentul European de la Strasbourg ultimul discurs cu privire la Starea Uniunii, despre care a spus că va fi un moment al bilanțurilor, nu un „testament”. Unii politicieni români au vehiculat ideea că acest discurs va conține și un rechizitoriu dur la adresa României, în legătură cu evenimentele din 10 august. Acest lucru ar putea avea consecințe grave pentru România.

În contextul în care Juncker este așteptat la tribuna Parlamentului European să susțină ultimul discursul despre Starea Uniunii, europarlamentarul Cristian Preda le-a recomandat oficialilor europeni să fie cu ochii pe România. Preda a transmis fostului premier belgian Guy Verhofstadt, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa și lui Udo Bullman, liderul facțiunii „Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților”, că nu doar guvernul ungar și cel polonez trebuie să primească criticile lor, și că ar putea să ar fi ia în calcul și cazul României.

„I-am auzit în multe randuri pe domnii Bullmann si Verhofstadt criticând guvernele maghiare și polonez. Poate ar fi bine să se uite și către România, acolo unde partidele cu care s-au înfrățit, PSD și ALDE, fac prăpăd. Nu cred că domnilor le place ceea ce se întamplă în România, distrugerea independenței justiției. În România, nimeni nu înțelege cum de familia socialistă și liberală susține politicieni care merg împotriva statului de drept și a instituțiilor europene”, a declarat europarlamentarul.

Maria Grapini a apărat România

Ne puteți urmări și pe Google News

Discuțiile din plenul Parlamentului European s-au prelungit până la miezul nopții și au reprezentat o oportunitate pentru aleșii români să-și declare nemulțumirile față de anumiți lideri europeni.

Europarlamentarul Maria Grapini i-a atras atenția comisarului european pentru Buget, Günther Oettinger, că a făcut afirmații ofensatoare și neadevărate în legătură cu România. Maria Grapini a cerut cuvântul și l-a luat la rost pe comisarul european.

„Pentru mine este surprinzător că un înalt demnitar, un înalt reprezentant al Comisiei, într-un spațiu public, într-o întâlnire oficială, acuză și anunță pericolul de moarte pentru UE, din cauza unor state membre, printre care și țara mea, România! Sigur că am fost întrebată, acasă, ce se întâmplă, care sunt cauzele pentru care domnul comisar pune pe lista celor patru state membre și România. România, după cum știm, este o țară proeuropeană, suntem în topul țărilor cu cetățeni care doresc proiectul european. Cer această explicație domnului comisar, pentru a spune, la rândul meu, cetățenilor de ce România dorește să distrugă Uniunea Europeană”, a declarat Grapini.

Günther Oettinger a acuzat recent România că pune în „pericol de moarte” proiectul UE. Oficialul european a spus că Polonia, Ungaria, România și Guvernul Italiei vor să slăbească sau să distrugă Uniunea.