România, a doua creştere economica din UE

România, a doua creştere economica din UE

România a înregistrat o creştere economică de 3,8% în trimestrul IV din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014.

Un avans mai mare în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene a fost înregistrat doar de Slovacia, de 4%, conform unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) şi preluat de Agerpres

Potrivit Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 1,5% în trimestrul IV din 2015, după un avans de 1,6% în trimestrul precedent, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,8%, uşor mai mică decât cea înregistrată în perioada iulie-septembrie, de 1,9%. 

Comparativ cu trimestrul III, PIB-ul României a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o creştere de 1,1%, la egalitate cu Polonia, aceasta fiind totuşi a doua mare creştere economică trimestrială din Uniunea Europeană, după avansul de 1,2% obţinut de Estonia. 

Ne puteți urmări și pe Google News