Alertă pentru românii din Marea Britanie! Pot fi trimiși acasă. Totul este oficial!

Alertă pentru românii din Marea Britanie! Pot fi trimiși acasă. Totul este oficial!

Cetățenii UE care nu au aplicat la timp pentru a primi statut de ședere în Regatul Unit după Brexit, vor fi deportați din Marea Britanie.

Brandon Lewis, adjunct al ministrului britanic de Interne, a explicat că persoanele în această situație vor fi deportate chiar dacă îndeplinesc toate criteriile pentru a primi un permis de ședere.

Potrivit Ministerului de Interne de la Londra 1,8 milioane de europeni s-au înregistrat deja în Sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană în vederea obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit.

Termenul maxim pentru a aplica este 31 decembrie 2020, în cazul unui Brexit fără acord, și 30 iunie 2021, în cazul unui Brexit cu acord.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit estimărilor Observatorului pentru Migrația de la Universitatea Oxford, în Marea Britanie locuiesc până la 3,3 milioane de cetățeni din alte state membre UE.

„Dacă cetățenii UE până în acel moment nu s-au înregistrat și nu au un motiv adecvat pentru aceasta, atunci se vor aplica normele în vigoare privind imigrația”, a declarat Lewis

Ministerul Afacerilor Externe de la București spune că până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetățeni români s-au înregistrat deja pentru obținerea noului statut de rezidență. Cele mai multe cereri au venit din partea cetăţenilor polonezi, români şi italieni, scrie Agerpres.