Români, atenție! Noua metodă prin care putem fi înșelați de companiile uriașe

Români, atenție! Noua metodă prin care putem fi înșelați de companiile uriașe

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat, cu avertisment, mai multe companii acuzate de „practici comerciale înșelătoare. ”

Printre firmele sancționate de ANPC se numără  companiile Evolution Prest Systems, Studio Moderna, Jumbo E.C.R, Ikea România, Cristian 76 Tour şi Fan Curier Express pentru practici comerciale înşelătoare, a anunţat, luni, instituţia.

„Ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, ANPC a sancţionat contravenţional cu avertisment operatorii economici Evolution Prest Systems (Evomag), Studio Moderna, Jumbo E.C.R, Ikea România, Cristian 76 Tour şi Fan Curier Express.

Abateriile constatate au vizat, printre altele, şi nerespectarea termenelor privind livrare produselor, a montării aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanţie, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conf. OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract”, se arată într-un comunicat al autorităţii remis AGERPRES.

Acţiunea de control, coordonată de Horia-Miron Constantinescu, preşedinte ANPC şi de către Paul Anghel, director general ANPC, se încadrează în practica unitară la nivel naţional pe care autoritatea demarat-o pentru a veni în sprijinul consumatorilor cu o soluţionare cât mai rapidă a sesizărilor.

Astfel, au fost stabilite următoarele: termenul de răspuns la sesizare va fi de maximum 48 ore; termenul de livrare al produselor: maximum 15 zile de la data achiziţionării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiţionat de cel mult 7 zile de la data achitării serviciului;

toate termenele angajate de operatorul economic anunţate pe site cât şi spaţiul de vânzare al punctelor de lucru vor fi respectate, iar operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menţionate anterior;

respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract; respectarea condiţiilor generale privind furnizarea serviciilor poştale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poştale interne şi internaţionale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poştale către expeditor (sumele colectate de la destinatar).

„Acţiunea va continua până când toţi operatorii economici vor înţelege să depună diligenţele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor consumatorilor” a precizat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.

Autoritatea a introdus de la 1 septembrie 2019 cazierul contravenţional, document ce va permite identificarea operatorilor economici şi a faptelor pentru care s-au aplicat avertismente, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată.

Ne puteți urmări și pe Google News