Editura Evenimentul si Capital

Româncă arestată în Italia, după ce a fost prinsă cu jumătate de kilogram de cocaină

Autor: | | 1 Comentarii | 455 Vizualizari

Trei persoane au fost arestate la jumătatea lunii mai de polițiștii de la Chestura din Reggio Emilia, aflată în apropiere de orașul Italian Milano, cu acuzația de deținere de stupefiante în scop de trafic. Agenții au recuperat peste jumătate de kilogram de cocaină împărțită în doze gata de utilizare și peste 17.000 de euro în numerar, considerați a fi obținuți din trafic, dar și instrumente pentru cântărirea și ambalarea drogului.

Vânzarea a fost documentată între un bărbat sosit cu mașina – apoi identificat a fi albanezul Viktor Ndoj, de 38 de ani – și un client, care i-a predat bani în schimbul unei doze. Șoferul s-a întâlnit apoi cu fratele său, Gjin Ndoj, de 35 de ani, și ambii au intrat într-un bar unde îi aștepta o femeie, românca Alina Gianina Savin, de 31 de ani, scrie Gazeta Românească. .

În acel moment, polițiștii au intervenit găsind în posesia tinerei 35 de ambalaje cu 95 de grame de cocaină, iar în locuința acesteia au descoperit instrumente pentru droguri și alte 380 de grame de droguri și celulare. Percheziția a fost extinsă și la locuința bărbatului de 35 de ani, unde au fost găsite 55 de grame de cocaină, 445 de euro și diverse telefoane mobile. Asupra sa alți 240 de euro. În mașina fratelui mai mare erau 16.300 de euro și separat 150 de euro, probabil plata pentru doza vândută pe via Mameli.

Cei trei, toți fără antecedente penale, au fost arestați și drogurile, banii și telefoanele au fost puse sub sechestru. Toate arestările au fost confirmate. Românca este singura care beneficiază de arest la domiciliu, deși a fost recunoscută a fi deținătoarea exclusivă a drogurilor.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 14:38 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică

Articole salvate