Editura Evenimentul si Capital

Român urmărit internațional pentru trafic de persoane în Germania și Belgia, prins la Brăila

catuse_10
Autor: | | 0 Comentarii | 430 Vizualizari

Proxenetul de numai 22 de ani este acuzat că a racolat și a obținut foloase materiale în urma practicării prostituţiei a trei tinere din România. El a fost reținut în vederea extrădării, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi

###"Poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat 22 de ani, domiciliat în Brăila, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi spălare de bani. În fapt, acesta a racolat şi a obţinut foloase materiale în urma practicării prostituţiei a trei tinere din România, pe teritoriul Germaniei şi Belgiei', a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. Individul a fost dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Belgia. Polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, în vederea arestării de către instanță şi punerii în executare a mandatului european de arestare. Până la definitivarea procedurilor de extrădare către autorităţile din Belgia, acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi.

Vremea rea a facut RAVAGII! Metroul, INUNDAT! HAOS in tot orasul

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI