Român rezident în Anglia, condamnat la închisoare pe viaţă în Shefield după ce a ucis în bătaie un conaţional

Român rezident în Anglia, condamnat la închisoare pe viaţă în Shefield după ce a ucis în bătaie un conaţional

A ucis în bătaie un conaţional, alături de care trăia în chirie, în localitatea engleză Grimsby, iar acum va trebui să plătească cu închisoarea. Pe viaţă. Aceasta a fost sentinţa pe care românul Florin Hapliuc, 25 de ani, rezident în Grimsby, a primit-o miercuri de la magistraţii Curtea Coroanei din Shefield, potrivit BBC, citat de observatortv.ro. În boxa acuzaţiilor, pentru omor, a mai stat un român, Iasmin Florian, 30 de ani, împotriva acestuia din urmă fiind luată o măsură privativă de libertate ceva mai puţin aspră, 13 ani de închisoare pentru omor din impurdenţă.

În decembrie anul trecut, o crimă comisă cu un sadism greu de imaginat a oripilat opinia publică din micuţa aşeazare engleză Grimsby. Doi români, rezidenţi în Anglia, l-au ucis în bătaie pe un al treilea, de asemenea conaţional de-al lor. Potrivit rechizitoriului, cei trei au sărbătorit ziua Sf. Andrei, anul trecut, în casa în care locuiau, şi după ce s-au îmbătat s-au luat la ceartă.

Hapliuc şi Florian l-au luat la bătaie pe Cernat şi l-au lăsat într-o baltă de sânge. Abia a doua zi de dimineaţă, pe 1 decembrie 2017, victima a fost dusă la spital, unde a murit după 5 zile. Toţi trei erau prieteni şi Cernat venise în Anglia cu 10 zile înainte de bătaia care i-a adus moartea, chemat chiar de criminalii săi. Florin Hapliuc, 25 de ani, şi Iasmin Florian, 30 de ani, au fost arestaţi încă din ianuarie, împotriva lor fiind formulată acuzaţia de crimă din imprudenţă.

Procesul lor a început pe data de 23 aprilie şi s-a încheiat miercuri când instanţa de judecată din Shefield a hotărât că Florin Hapliuc trebuie să îşi petreacă, pentru actul criminal pe care şi-a pus semnătura întreaga viaţă în spatele gratiilor. Iasmin Florian a scăpat cu 13 ani de detenţie. Florin Hapliuc nu are dreptul la eliberare condiţionată mai devreme de 12 ani de executare a sentinţei. Presa britanică scrie că atunci când a fost citită sentinţa la Curtea Coroanei din Shefield, tânărul a izbucnit în hohote de plâns. 

Ne puteți urmări și pe Google News