Român dat în urmărire internațională pentru tentativă de omor, prins în Marea Britanie
- Marinela Sârbu
- 26 august 2020, 15:45
Arădeanul Alin Iovănuț a fost prins de autoritățile din Marea Britanie după ce fusese dat în urmărire internațională, fiind condamnat la la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor și tâlhărie.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a confirmat faptul că Alin Iovănuț a fost depistat și reținut pe teritoriul Marii Britanii, scrie aradon.ro.
Alături de el, Florin Malița a fost condamnat la 8 ani și 4 luni, în aceeași cauză, și acesta sustrăgându-se executării pedepsei. Despre cei doi existau informații că se ascund în Marea Britanie. Florin Malița este căutat în continuare.
“Autoritățile britanice ne-au transmis faptul că bărbatul care a fost dat în urmărire internațională a fost depistat pe teritoriul Marii Britanii, urmând a fi luate măsurile legale în vederea extrădării acestuia”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Florin Malița și Alin Iovănuț au fost dați dispăruți după ce Curtea de Apel Timișoara i-a condamnat definitiv, în martie 2020, la 8 ani și 4 luni, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. Astfel, cei doi au fost dați în urmărire națională, ulterior internațională.
La mijlocul lunii noiembrie, anul trecut, Tribunalul Arad îi condamna pe cei doi la 11 ani de închisoare cu executare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și uz de armă în cazul lui Malița, respectiv 9 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie, în cazul lui Iovănuț, după ce instanța îl achitase pe acesta din urmă pentru complicitate la tentativa de omor şi pentru uz de armă fără drept.
Florin Maliţa și Alin Iovănuț sunt acuzaţi că l-au împuşcat pe Daniel Dragoman, după care i-au sustras o borsetă în care se afla o sumă mare de bani. „Din probele administrate, a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în data de 1 octombrie 2018, în jurul orei 4.00 A.M., în municipiul Arad, în faţa locuinţei concubinei sale, persoana vătămată, după ce s-a dat jos din autoturismul său, a fost atacată de unul din cei doi inculpaţi, sosiţi de asemenea la locul faptei cu un alt autovehicul. În timpul confruntării victimei cu acesta, celălalt inculpat a executat două focuri de armă, după o prealabilă ameninţare. Cel de-al doilea proiectil tras a lovit coapsa piciorului stâng al persoanei vătămate determinând leziuni traumatice specifice unor plăgi prin împuşcare. Consecutiv agresiunii, profitând de retragerea victimei care a constatat că este rănită, unul dintre inculpaţi a sustras borseta aparţinând persoanei vătămate în interiorul căreia se afla o sumă de bani. După incident, cei doi inculpaţi şi-au asigurat scăparea, unul prin fugă, iar celălalt deplasându-se cu autoturismul”, anunţau procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.