În aparenţă nu am aflat nimic nou din discursul rostit de preşedinte miercuri seara la Cotroceni: Traian Băsescu este în continuare supărat pe mogulii de presă, de data aceasta pentru că trusturile lor ar încerca să discrediteze instituţiile statului.
Contextul în care a fost rostită această acuzaţie sugerează că instituţiile discreditate ar fi poliţia şi implicit justiţia.
Într-adevăr, în ultimele săptămâni, magistraţii şi poliţiştii corupţi şi/sau incompetenţi au ţinut capul de afiş la televiziunile de ştiri - dar pe drept, căci faptele relatate şi situaţiile scoase la iveală erau cât se poate de reale, şi campania justificată. Iar în ceea ce priveşte justiţia, tarele sale au fost radiografiate fără menajamente de însăşi Comisia Europeană în raportul preliminar adoptat joi, 12 februarie.
Era aşadar de datoria mass-media să dezvăluie putregaiul din poliţie, din penitenciare şi din justiţie, cu riscul de a accentua sentimentul că trăim într-o ţară sufocată de corupţie, de mafioţi - adică de sistemul ticăloşit - sentiment împărtăşit de altfel de foarte mulţi români. Aceasta este problema, nu faptul că ticăloşia, corupţia şi incompetenţa sunt dezvăluite de trusturile media, fie ele şi ale mogulilor.
Ceea ce-l supără probabil pe preşedinte este însă altceva, şi anume agenda disimulată de mogulii de presă în spatele unor demersuri jurnalistice legitime. Această agendă constă destul de evident în compromiterea actualei coaliţii şi discreditarea domnului Băsescu, în perspectiva prezidenţialelor din noiembrie. Din această perspectivă, este de înţeles exasperarea preşedintelui faţă de puterea mogulilor, cu care se luptă degeaba de peste patru ani. A încercat să-i învingă singur, cu ajutorul sprijinului popular, dar mesajul său a fost distorsionat de trusturile media. A sperat că justiţia le va veni de hac, dar i-au râs în nas: Sorin Ovidiu Vîntu a reuşit să tergiverseze atât de mult procesele încât a intervenit termenul de prescriere, iar procesele lui Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu au apucat pe aceeaşi cale şi va fi o minune dacă se vor finaliza în acest mileniu.
În subtextul criticilor lui Traian Băsescu, vom citi şi nemulţumirea că nişte personaje atât de controversate se erijează acum în justiţiarii naţiunii. Dar dacă trusturile mogulilor domină spaţiul public şi orientează cum vor ele dezbaterea publică, acest lucru se datorează şi absenţei unei concurenţe reale, care ar echilibra peisajul media, iar absenţa acestei concurenţe ar fi trebuit să-i preocupe mai demult pe şeful statului şi pe democrat-liberalii săi.
Dar cea mai cumplită sursă de iritare pentru preşedinte trebuie să fie faptul că acum, prin intermediul PSD, mogulii au ajuns din nou la putere şi au reuşit să-şi plaseze oamenii în poziţii-cheie - adică în fruntea ANRM, unde a fost numit Gelu Mărăcineanu, fost angajat al Petromservice, şi la Ministerul Mediului, prin persoana lui Doru Laurian Bădulescu, acţionar Rompetrol şi preşedinte al comisiei care a negociat chestiunea creanţei Libiei faţă de statul român în aşa fel, încât banii au ajuns la Rompetrol şi nu la stat. Putem ghici că frustrarea preşedintelui este cu atât mai mare cu cât nu are prea mult spaţiu de manevră: înainte de alegerile prezidenţiale, numai de o nouă coalizare a celor 322 nu are nevoie. La fel de limitat în acţiuni este şi PDL, care nu poate ameninţa cu retragerea în opoziţie pentru a obţine tot ce-şi doreşte, aşa cum face PSD.
Cum adică, veţi spune, şi acum suntem ostaticii mogulilor şi ai politicienilor care le reprezintă interesele? Câţi ani este condamnată România să fie o feudă a lor? La aceste întrebări, eu aş vrea să răspund negativ, dar mă tem că nu am argumente.
Recomandările noastre
