Risc imens pentru țara noastră. Ce a descoperit CIA despre România și Serbia

Risc imens pentru țara noastră. Ce a descoperit CIA despre România și Serbia Sursa foto: Dreamstime.com

În timp ce în România recensământul a fost un eșec, cel mai cunoscut serviciu de spionaj din lume, CIA, dă publicității statistici îngrijorătoare despre țara noastră.

România a ajuns să ocupe locul doi în topul statelor cu cea mai mare rată a mortalității, cu 15,26 de decese la mia de locuitori. Din datele furnizate de CIA, țara noastră este depășită de Serbia, cu 16,39 de decese la mia de locuitori. Informația este confirmată și de autoritățile române.

Dar rata mortalității nu este singurul indicator care vorbește despre criza socio-demografică din țara noastră.

România se află, de asemenea, la coada clasamentului în ceea ce privește natalitatea, cu doar 8, 76 de nașteri la mia de locuitori. Mai exact, țara noastră ocupă locul 207 din 228 de țări indexate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar rata de creștere a populației indică faptul că țara noastră a ajuns la cota -1,09%, ocupând astfel locul 231 din 237 de țări indexate.

Ce spun cei de la CIA

Specialiștii serviciului de informații american, CIA, avertizează că România se confruntă cu o criză demografică îngrijorătoare, fiind în topul țărilor cu cea mai mare rată a mortalității.

Informațiile au fost date publicității de pagina web a CIA - The World Factbook. Cu 15,26 de decese la mia de locuitori, țara noastră a ajuns pe locul doi în clasamentul întocmit de specialiștii CIA referitor la rata mortalității.

De ce mor românii

Datele CIA despre România vin în timp ce INS se află în procesul de verificare a datelor recensământului. CIA The World Factbook este una dintre cele mai populare site-uri din SUA, folosit pentru găsirea de date statistice și informații publice despre toate țările lumii.

Potrivit INSP, principalele cauze ale mortalității în România sunt bolile cardiovasculare, tumorile și bolile aparatului respirator. În urmă cu 10 ani, țara noastră nu se afla în primele 10 țări cu cea mai mare rată a mortalității, scrie Digi24.

O altă cauză a declinului demografic al țării noastre o constituie emigrarea masivă, mai ales a persoanelor aflate în vârstă de muncă. Din 1989 încoace, milioane de români au decis să părăsească țara, din cauze sociale, politice sau economice.