Rezultatele controlului efectuat la stațiile de metrou
- Bianca Zaharescu
- 26 noiembrie 2016, 14:05
În urma mai multor controale efectuate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, au fost descoperite o serie de nereguli în ceea ce privește transportul în subteran, atât la nivelul stațiilor, în spațiile comune (peroane, pasaje), cât și la nivelul ieșirilor către suprateran, anunță Ministerul Administrației și Internelor, într-un comunicat de presă.
"Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a efectuat în perioada 7- 25 noiembrie o serie de recunoașteri și controale inopinate, la rețeaua de transport cu metroul, care au vizat creșterea gradului de siguranță a călătorilor.
Pe timpul acestor controale au fost identificate o serie de neconformități, atât la nivelul stațiilor, în spațiile comune (peroane, pasaje), cât și la nivelul ieșirilor către suprateran. În urma celor constatate, S.C. METROREX S.A. i-au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale (6 amenzi și 24 de avertismente), în cuantum de 13.500 de lei.
Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor au fost verificate și la spațiile comerciale închiriate, din interiorul stațiilor de metrou, iar pentru neregulile identificate, proprietarii acestora au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei. Pe lângă acțiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat și atribuțiile de îndrumare care le revin, în sensul că au evidențiat unele deficiențe punctuale, pentru care conducerea S.C. METROREX S.A. a dispus măsuri urgente de soluționare, pe durata controlului:
- deblocarea unei căi de evacuare către exterior, obstrucționată din cauza depozitării unor materiale de construcții;
- îndepărtarea barelor metalice improvizate de la sistemul de trecere cu turnichete;
- îndepărtarea materialelor combustibile din camerele tehnice;
- introducerea dispozitivelor de autoînchidere a ușilor cu rol de securitate la incendiu.
În urma analizei celor constatate cu conducerea S.C. METROREX S.A., pentru creșterea gradului de sigurață sunt necesare și alte demersuri pentru înlăturarea celorlalte deficiențe identificate în unele stații, cum ar fi:
- căi de evacuare a căror lăţime liberă de circulaţie este redusă prin amplasarea unor spaţii comerciale (chioşcuri, vitrine, automate, pereţi, grilaj metalic, casa lift);
- nu există personal suficient care să coordoneze evacuarea în cazul aglomerării staţiilor;
- nu sunt marcate toate căile de evacuare prin indicatoare standardizate și nu se asigură funcționarea corespunzătoare a iluminatului de siguranță a hidranţilor interiori;
- hidranţii interiori nu asigură posibilitatea utilizatorilor de a realiza intervenţia, în faza iniţială a incendiului, din cauza neechipării unor hidranți cu accesoriile de trecere a apei (ţeavă de refulare, furtun de refulare);
- la stațiile Republica, Tineretului, Pantelimon și Brâncoveanu nu este finalizată din punct de vedere constructiv cea de a doua cale de evacuare, neasigurându-se astfel accesul persoanelor la cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse.
În ceea ce privește situația de la suprateran, în imediata apropiere a ieșirilor din stațiile de metrou, au fost identificate construcții provizorii, diverse amenajări sau spații de parcare, care îngreunează atât accesul autospecialelor de intervenție, cât și evacuarea călătorilor. ISU București-Ilfov reiterează disponibilitatea de a oferi asistență tehnică de specialitate S.C. METROREX S.A., în vederea remedierii urgente a deficiențelor constatate în urma controalelor.
Prioritatea noastră este siguranța călătorilor și a celorlalte categorii de personal care utilizează rețeaua de transport cu metroul, motiv pentru care vor fi realizate verificări periodice ale stadiului de implementare a măsurilor de remediere a deficiențelor, conform planului întocmit la nivelul S.C. METROREX S.A."