Rezultate finale de la Bacalaureat, după contestații, publicate. Alți 2.000 de elevi au promovat
- Iulia Moraru
- 12 iulie 2024, 07:32
Update:
Rezultatele finale de la Bacalaureat, în urma contestațiilor, au fost publicate de Ministerul Educației.
După soluționarea contestațiilor, rata de promovare în sesiunea iunie-iulie 2024 a examenului de bacalaureat a înregistrat o creștere de 1,8%, ajungând de la 76,4% la 78,2% pentru toate promoțiile.
Alți 2.000 de elevi au reușit să ia examenul.
Comparativ cu sesiunile din iunie-iulie ale ultimilor doi ani (75% în 2023 și 75,2% în 2022), acest progres indică o îmbunătățire de 3%. În urma soluționării contestațiilor depuse (51.373 în total), numărul candidaților promovați a crescut la 101.725, cu 2.354 mai mulți decât rezultatele inițiale (99.371 candidați).
Știre inițială:
România. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2024, după contestații, vor fi publicate în cursul zilei de vineri, 12 iulie, de Ministerul Educației.
Înainte de soluționarea contestațiilor, peste 76% dintre candidați au reușit să promoveze examenul maturității.
Rezultate finale Bacalaureat, publicate vineri
Rezultatele preliminare, publicate marți, arătau că 76,4% dintre elevi au obținut note de trecere înainte de depunerea contestațiilor.
Rezultatele vor fi publicate atât online, cât și în centrele de examen, având numele și prenumele candidaților anonimizate, în conformitate cu articolele 5 și 6 din Regulamentul UE 2016/679 referitor la protecția datelor personale și la libera circulație a acestor date, care abrogă Directiva 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR).
Conform datelor înregistrate în aplicația de examen, au reușit să promoveze 99.371 de candidați din totalul de 130.041 prezenți, dintre care 95.112 sunt din promoția curentă și 4.259 din promoțiile anterioare.
Prin urmare, rata totală de promovare la Bacalaureat înainte de contestații este de 76,4%, marcând o creștere de 3,6% comparativ cu prima sesiune a anului trecut, care a fost de 72,8%.
Rata de succes în acest an, foarte ridicată
Pentru promoția actuală, rata de promovare este de 81,5%, cu o creștere de peste 3% față de prima sesiune de anul trecut, care a fost de 78,4%.
Pentru candidații din promoțiile anterioare, procentul de succes este de 31,9%, înregistrând o creștere de peste 3% comparativ cu anul precedent, când a fost de 28,5%.
Anul acesta, un număr de 39 de candidați au obținut media zece la toate probele scrise de la Bacalaureat.
Majoritatea candidaților, 18.426 din toate promoțiile, au obținut medii cuprinse între 9 și 9,49.
Un număr de 4.373 de candidați au absentat, iar 103 au fost eliminați din examen.
Disciplina la care s-au obținut cele mai multe note de zece la Bacalaureat
Pe parcursul examenului de Bacalaureat, s-au acordat următoarele note de zece la diverse probe și discipline:
- Limba și literatura română a înregistrat 408 note de zece, în timp ce limba și literatura maternă a avut 21 de astfel de note.
- Proba obligatorie a profilului a consemnat un total de 3.279 de note de zece, dintre care 2.424 la Matematică și 855 la Istorie.
- În ceea ce privește proba la alegere a profilului și specializării, s-au înregistrat 4.866 de note de zece, cele mai multe, respectiv 1.234, fiind acordate la disciplina Logică și argumentare, potrivit News.ro.