Mii de persoane au murit și multe alte mii de oameni au avut nevoie de asistenţă medicală de urgență, din cauza dezinformărilor în legătură cu noul coronavirus, potrivit concluziilor unui studiu publicat în American Journal of Tropical Medicine and Hygiene, citat marţi de agenţia DPA, preluată de Agerpres.

O echipă formată din oameni de ştiinţă din mai multe ţări, inclusiv din Australia, Japonia şi Thailanda, a analizat date compilate între lunile decembrie 2019 şi aprilie 2020 pentru acest studiu.


Coronavirus. Teoria momentului, care circulă în România, demontată cu dovezi

OMS se implică în combaterea dezinformării. Proiectul secret la care lucrează experții

Profesorul Streinu Cercel, desființat pentru gafele de comunicare


Rezultatele cercetării arată că aproximativ 800 de persoane au murit după ce au consumat substanţe alcoolice foarte concentrate în încercarea de a-şi dezinfecta corpurile, în timp ce 5.900 de persoane au fost spitalizate după ce au consumat metanol, 60 dintre acestea pierzându-şi ulterior vederea.

Informaţiile eronate care au circulat printre utilizatorii indieni ai reţelelor sociale i-au determinat pe mulţi să consume urină de vacă sau bălegar pentru a se proteja de infecţie, în timp ce în Arabia Saudită consumul de urină de cămilă a fost promovat drept leac împotriva virusului.


Ce ascunde Mascarada epidemiei cu Covid-19?

Rafila este în alertă şi e grav! Cine ţine la sănătate ar face bine să-i citească mesajul

Prezentatorul „MythBusters” Adam Savage, acuzat de fapte cumplite pe când era copil


Studiul științific, care a analizat date prelevate din 87 de ţări, în 25 de limbi, a constatat de asemenea că unele persoane din Asia şi angajaţi din sistemul sanitar au a fost în repetate rânduri stigmatizaţi şi s-au confruntat cu abuzuri verbale şi fizice.

Oamenii de ştiinţă au cerut guvernelor şi organizaţiilor internaţionale să monitorizeze mai bine dezinformarea în mediul online şi să coopereze cu companiile de social media pentru a difuza informaţii corecte.