Decretează, fără să se sinchisească de ceilalți consumatori că este anormal ce se întâmplă în țară.

„Este o nenorocire ca asemenea oameni de mare valoare să stea la Rahova. Cum să-l închizi pe Adrian Năstase? Irina Jianu face și acum pușcărie total nevinovată. Este revoltător, să-mi spuneți mie unde s-a mai văzut așa ceva?”. Colegii de masă dau din cap și tac complice.

Are în jur de 65 de ani, cărunt, 1,60 m și este aproape rotund. Vorbește tare și mult pentru a impresiona asistența, adică pe soție, fiu și noră. Au ieșit cu toții, în zi de sărbătoare, la un restaurant de categoria a II-a. Probabil, la final, amfitrionul nostru de ocazie avea să plătească întreaga consumație. Dar, pentru asta, ceilalți martori aveau să suporte multe.

În primul rând, chelnerița trecută de prima tinerețe a trebuit să-i asculte pretențiile fără sfârșit.

„Să văd peștele mai întâi, da? Să fie mare. Este la fel ca altădată când am mai mâncat eu la voi, nu-i așa? Cam cât durează, așa? Patronul ce mai face? Nu am mai vorbit demult cu el...hehehe…ce chefuri am mai tras pe aici…”.

După aproape un sfert de oră de uitat în meniu și comentat pe marginea mâncării, clientul nostru a ales și pentru ceilalți de la masă, în virtutea vastelor sale cunoștințelor culinare. În sfârșit, face comanda fermă și începe să discute politică.

Decretează, fără să se sinchisească de ceilalți consumatori că este anormal ce se întâmplă în țară.

„Este o nenorocire ca asemenea oameni de mare valoare să stea la Rahova. Cum să-l închizi pe Adrian Năstase? Irina Jianu face și acum pușcărie total nevinovată. Este revoltător, să-mi spuneți mie unde s-a mai văzut așa ceva?”.

Colegii de masă dau aprobator din cap și nu îndrăznesc să-l contrazică. Instant, trece la alt subiect și își varsă năduful pe un fost partener de afaceri mărunte care-i datorează o sumă de bani.

„Și eu ce să-i fac ăluia? Să-l trimit în insolvență? Asta am să fac! Îl știu pe Diaconu de la ANAF. Îl știu din 1990, apelez imediat la el și-l termin”. „Da?”, se miră tâmp nora. „Atunci ce mai vrei, e simplu…”, trage concluzia. „Mai durează mult? Să-l rumenești bine, așa cum îmi place mie..ți-am zis cum”, este frază aruncată chelneriței ocupate care alerga printre mese către alți clienți.

L-am găsit acolo și am plecat înaintea lor, cu sentimentul că tocătorul șef de vorbe trebuia luat la palme.

Spre casă, în taxi, dau peste alt personaj limbut. Fără avertisment, începe: „Domnule, eu sunt de acord cu Putin”. Mă uit uluit la șofer. Are și el peste 60 de ani iar în vorbele lui simt o imensă frustrare.

„Să vină aici și să-i împuște pe toți bogații. Eu am sufletul curat. Trăiesc din pensie, mai câștig și din taximetrie, mie îmi ajunge”.

„Bun, dar ce ai cu bogații, de ce să-i omoare Putin? El nu-i bogat?” încerc eu să înțeleg ce-i în mintea omului.

„El luptă împotriva bogaților. Să le ia tot, au furat de la popor”, este verdictul categoric și scurt al interlocutorului.

N-am mai scos o vorbă până la destinație. Nici el. Tot drumul am unit imaginar luminile ce se reflectau pe geamul mașinii. A rezultat un labirint fără ieșire. Probabil același labirint se regăsește în mintea celor două personaje cunoscute recent, fără voința mea.

L-am plătit exact pe admiratorul lui Putin. Asta numesc eu o zi proastă.