Restricțiile pregătite de autorități. Marea întrebare: Vor fi discriminați nevaccinații?

Restricțiile pregătite de autorități. Marea întrebare: Vor fi discriminați nevaccinații?sursă: arhivă EvZ

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a vorbit despre posibile interdicții pentru persoanele care au ales să nu se imunizeze.

România trăiește cu perspectiva celui de-al 4-lea val al pandemiei de coronavirus, unul ce va fi marcat de tulpina Delta. Așa că autoritățile pregătesc, din nou, restricții, pentru a stopa efectele noului val. Întrebat dacă i s-ar părea discriminatorie o eventuală măsură prin care accesul persoanelor nevaccinate ar fi interzis în restaurante, Valeriu Gheorghiță, omul care coordonează campania de vaccinare, a afirmat.

Valeriu Gheorghiță: „Este foarte important ce-și dorește patronul”

„Este foarte important ceea ce-și dorește patronul, cel care gestionează acea activitate sau acel restaurant. Dacă își dorește un număr mic de ocupare a meselor - persoanele respective să fie distanțate, să se respecte un anumit set de măsuri menite să limiteze riscul de infectare -, atunci da, pot să participe. Dacă, în schimb, dorește să aibă un grad maximal de ocupare a locurilor, evident aici se pot impune anumite măsuri”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„Pe mine mă interesează și cred că e foarte importantă sănătatea și siguranța oamenilor care participă la anumite evenimente. Este regretabil să mergi într-un anumit loc și să pleci bolnav, să te infectezi. Nimeni nu-și dorește așa ceva, e greu de anticipat care va fi evoluția bolii, or mie mi se pare că trebuie să fim responsabili și să înțelegem realitatea în care ne aflăm, și anume: atât timp cât eu risc să infectez alte persoane în jurul meu, cred că pot să fiu un pic mai responsabil și să mă gândesc de două ori înainte să critic cumva asemenea măsuri.

„Eu am dreptul să fumez și să-i expun și pe ceilalți nefumători”

Vă dau un exemplu foarte simplu: fumatul în spațiile comune închise. Am putea să spunem la fel: De ce să nu fumezi cu cei nefumători? Care e problema? Eu am dreptul să fumez și să-i expun și pe ceilalți nefumători! Este la fel, din acest punct de vedere.

Lucrurile trebuie privite foarte clar și foarte logic: persoanele care nu vor să se vaccineze, care nu vor să efectueze un test sau care n-au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, altfel, persoane vulnerabile, la risc să se infecteze și implicit să transmită boala celor din jur, evident că în situația respectivă trebuie încadrate în aceste criterii.

Trebuie încadrate aceste situații atunci când există aglomerări populaționale. Și aici, iarăși revin la contextul cu fumatul: această restricție bineînțeles că i-a vizat pe fumători și atunci trebuie să fie un spațiu separat, bine ventilat, să nu-i expui pe cei nefumători, pentru că realmente vorbim de sănătatea publică, de sănătatea celor din jurul nostru. Este fix același principiu care se aplică și în situația actuală”, a mai afirmat Gheorghiță.