Republica Moldova și-a asigurat deja peste 75% din necesarul de gaze

Republica Moldova și-a asigurat deja peste 75% din necesarul de gazeGazele naturale s-ar putea scumpi. Sursa foto: SA Moldovagaz

Republica Moldova și-a asigurat deja peste 75% din necesarul de gaze naturale pentru iarna 2026–2027. Volumele rămase, de aproximativ 25%, vor fi achiziționate în funcție de consum și de evoluția prețurilor de pe piețele internaționale, inclusiv prin tranzacții spot.

Republica Moldova stochează gaze și în România

Informația a fost prezentată de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1. Oficialul a explicat că autoritățile au preferat să păstreze o parte din necesarul de gaze pentru achiziții ulterioare, astfel încât volumele să poată fi ajustate în funcție de consum și de condițiile de pe piață.

În același timp, Republica Moldova dispune deja de importante rezerve de gaze depozitate în afara țării. Potrivit ministrului, aproximativ 50 de milioane de metri cubi de gaze rămase din anul precedent se află în instalații subterane din România și Ucraina.

Aceste stocuri urmează să fie suplimentate cu încă aproximativ opt milioane de metri cubi. Separat, furnizorii de gaze naturale din Republica Moldova trebuie să constituie stocuri comerciale, în conformitate cu obligațiile stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru anul curent, obligațiile de stocare asumate de toți furnizorii de gaze din Republica Moldova ajung la aproximativ 140 de milioane de metri cubi.

Energocom trebuie să încheie achizițiile de gaze până la 1 noiembrie

Dorin Junghietu a precizat că Energocom trebuie să finalizeze achizițiile și operațiunile de stocare până la 1 noiembrie 2026.

Din totalul volumelor care trebuie procurate pentru anul gazier 2026–2027, aproximativ 96–97% ar urma să fie asigurate de Energocom, prin mai multe mecanisme de achiziție.

Dorin Junghietu

Dorin Junghietu / Sursa foto: Ministerul Energiei

Strategia permite păstrarea unei părți din necesar pentru perioada următoare, ceea ce oferă autorităților posibilitatea de a cumpăra gaze în funcție de evoluția consumului și de prețurile de pe piețele europene.

Prețurile la gaze de pe piața europeană, urmărite zilnic

Ministrul Energiei a subliniat că piața gazelor rămâne volatilă, iar evoluția cotațiilor este monitorizată zilnic de autorități. Unul dintre principalii indicatori urmăriți este prețul de referință de la hub-ul olandez TTF.

Junghietu a oferit drept exemplu evoluția înregistrată într-o singură zi, când prețul a crescut de la 73,6 euro/MWh dimineața la 75,1 euro/MWh până la ora 17:00.

Aceste fluctuații vor influența inclusiv momentul și condițiile în care vor fi cumpărate volumele de gaze care nu au fost contractate în avans.

Gazele s-au scumpit cu aproape 41% de la 1 septembrie

Pregătirile pentru sezonul rece au loc în contextul unei majorări semnificative a tarifelor. De la 1 septembrie 2026, prețul gazelor naturale pentru consumatorii din Republica Moldova a crescut cu aproape 41%.

În prezent, consumatorii achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu 5,88 lei mai mult decât tariful aplicat până la sfârșitul verii.

Autoritățile susțin că procesul de achiziție pentru anul gazier 2026–2027 continuă, iar restul volumelor va fi cumpărat în funcție de necesarul real de consum și de evoluția pieței.