Republica Moldova așteaptă un guvern stabil la București. Mesajul transmis de Igor Grosu
- Maria Dima
- 27 iunie 2026, 12:34
Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova
Republica Moldova are nevoie cât mai curând de un guvern stabil și proeuropean la București, care să continue proiectele comune și să sprijine parcursul european al Chișinăului, a declarat președintele Parlamentului Republicii Moldova,Igor Grosu.
Oficialul a spus și ce așteptări are de la formarea noului guvern în România, în contextul crizei politice de la București.
„Eu aștept cât mai repede un guvern la București, pentru că orice incertitudine creează probleme. Atenția este distrasă spre alte lucruri și nu pe proiectele noastre. Noi avem nevoie de un București stabil, proeuropean, cu care să mergem mai departe în procesul nostru de integrare europeană și să implementăm proiectele comune”, a declarat Igor Grosu.
Igor Grosu: Toată lumea înțelege că România are nevoie de guvern
Președintele Parlamentului de la Chișinău a declarat că are încredere în liderii politici proeuropeni din România pentru identificarea unei soluții privind formarea noului guvern.
„Am toată încrederea că domnul președinte, domnul Bolojan și celelalte partide proeuropene vor găsi o soluție. Toată lumea înțelege că România are nevoie de guvern. Are PNRR-ul, are angajamente de onorat și multe alte lucruri importante”, a afirmat Igor Grosu.
Criza politică din România și încercările de formare a unui nou guvern

Nicușor Dan și Kelemen Hunor. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
România traversează o perioadă de instabilitate politică după ce guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură la începutul lunii mai.
Ulterior, au existat două încercări de formare a unui nou executiv. Prima desemnare s-a încheiat fără vot de învestire, după retragerea candidatului Eugen Tomac, iar al doilea cabinet propus de Adrian Veștea nu a întrunit numărul necesar de voturi în Parlament, potrivit Radio Chișinău.