Religiosul Tudorel Toader. Biblii noi în toate sălile de judecată

Religiosul Tudorel Toader. Biblii noi în toate sălile de judecată

Ministrul Justiției Tudorel Toader a explicat de ce s-au înlocuit Bibliile pe care se depune jurământul în salile de judecată. Patriarhia Română a oferit cadou câte un exemplar din ediția omagială pentru împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

"La data de 26 Februarie 2019, Patriarhia Română s-a adresat Ministerului Justiției, făcând cunoscută intenția de a oferi gratuit fiecărei instanțe de judecată din România (în funcție de numărul sălilor de judecată) exemplare din Biblia – ediția omagială 100 de ani de la Marea Unire, necesare depunerii jurământului în cadrul actului de justiție”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Pe langă valoarea simbolică a Sfintei Scripturi în procesele civile și penale, gestul Patriarhiei a fost apreciat de Ministerul Justiției și pentru că exemplarele existente erau deteriorate.

„Dată fiind importanța pe care practica depunerii jurământului o are în materie procedurală (civilă și penală), ținând cont de reglementarea legală în codurile de procedură a existenței în sălile de judecată a Bibliei (Sfintei Scripturi) și având în vedere faptul că anumite exemplare ale Bibliei care se găsesc, în prezent, în sălile de judecată ale instanțelor sunt deteriorate, Ministerul Justiției a apreciat și sprijină demersul Patriarhiei Române. Exemplarele vor fi transmise în perioada următoare către fiecare instanță de judecată, cu proces verbal de predare-primire, prin intermediul Serviciului distribuție al Tipografiei Cărților Bisericești a Patriarhiei Române", potrivit aceluiași comunicat.