Reguli pentru pacienții care merg în stațiuni balneare. Ce este și ce nu este permis

Reguli pentru pacienții care merg în stațiuni balneare. Ce este și ce nu este permis

Regulile privind măsurile de protecție și regulile de siguranță ce vor fi aplicate în unitățile de tratament balnear au fost publicate în Monitorul Oficial.

Pacienţii care urmează să beneficieze de tratament în cadrul unităţilor balneare vor fi informați cu privire la regulile de siguranță pe care trebuie să le urmeze pentru a evita infecția cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătății a publicat Ordinul privind măsurile ce urmează să fie implementate în unitățile de tratament balnear. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, în care sunt prezentate principalele reglementări ce urmează a fi implementate.

Astfel, unitatea balneară are obligaţia efectuării unui triaj telefonic al pacienţilor care sunt programați pentru tratament. Ca o măsură de siguranță în plus, programările vor trebui făcute în așa fel încât să se evite interacțiunile dintre aceștia.

„Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute de repaus”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit acestuia, în cazul în care se constată că temperatura se menține la nivelul critic sau/și sunt semnalate posibile simptome ale COVID-19, pacienţilor li se anulează programarea și li se recomandă să ia legătura cu medicul de familie.

Înainte de a intra la consultație sau la tratament balenar, beneficiarii sunt obligaţi să completeze o declaraţie pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2. După completarea declarației, personalul bazei de tratament trebuie să se asigure că aceștia, beneficiarii poartă mască şi protecţie pentru încălţăminte.

Ne puteți urmări și pe Google News