Regula esențială ce va trebui respectată în timpul călătoriei cu metroul

Regula esențială ce va trebui respectată în timpul călătoriei cu metroul

Ministrul Transporturilor a anunțat ce se va întâmpla la metrou după data de 15 mai.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a anunțat că, la metrou, polițiștii îi vor ajuta pe agenții de pază să asigure fluența în intervalele foarte aglomerate. De asemenea o regulă foarte importantă îi vizează pe călători, care vor trebui să respecte o distanță de minimum 1 metru.

„Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de accesuri. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru - Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou astfel încât să nu avem acele aglomerări.

Cu metroul, înainte de criză, circulau în jur de 600.000 - 700.000 de cetăţeni în fiecare zi. Încă programul de lucru este flexibil în majoritatea situaţiilor. În intervalele foarte aglomerate, vom avea, pe lângă personalul nostru de pază, sprijinul angajaţilor MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces, pentru a nu aglomera nepermis de mult accesul în trenurile Metrorex”, a spus Lucian Bode la Realitatea Plus.

Ne puteți urmări și pe Google News