Regina Elisabeta a II-a şi cea mai mare greşeală a vieţii ei! Indignare naţională

Regina Elisabeta a II-a şi cea mai mare greşeală a vieţii ei! Indignare naţională

Regina Elisabeta a II-a a fost şi continuă să fie o figură foarte apreciată în societatea britanică, care a taxat-o totuşi când a apărut singura ei ezitare.

Ce-i drept, a fost una majoră şi care a afectat puternic imaginea Familiei Regale Britanice. Se întâmpla în 1997, anul morţii celei care a fost Prinţesa Diana.

La acea vreme, Prinţesa Inimilor era despărţită de Prinţul Charles şi avea o relaţie pasionantă cu Dody al-Fayed, fiul miliardarului egiptean Mohamed El Fayed.

Diana şi Charles nu rezolvaseră ruptura şi legal, în acte, iar legătura amoroasă cu Dody reprezenta o problemă gravă pentru imaginea feţelor regale.

În cele din urmă, „problema” a fost „rezolvată” în 1997, când Prinţesa Diana şi Dody al-Fayed au murit într-un accident de maşină la Paris.

La Londra şi în tot Regatul Unit a dominat o tristeţe generală, nemaiîntâlnită până atunci la britanici. Nu degeaba Diana fusese supranumită Prinţesa Inimilor…

Simplitatea, bunătatea şi modestia ei, completate de charismă şi o frumuseţe naturală răpitoare cuceriseră iremediabil publicul britanic.

Vestea morţii ei a fost un adevărat şoc în Marea Britanie, dar nu pe aceeaşi lungime de undă a fost şi Regina Elisabeta a II-a. Suverana a reacţionat chiar bizar atunci.

Nici mai mult, nici mai puţin, Regina Elisabeta a II-a a refuzat să se întoarcă de la Balmoral (Scoţia) deşi supuşii aşteptau asta. Murise Diana, doar…

Au fost mulţi cei care au considerat acest gest imoral şi rece din partea celei a cărei domnie începuse la 6 februarie 1952.

A fost nevoie de insistenţele premierului Tony Blair pentru ca Elisabeta a II-a să accepte să coboare steagul în bernă la Palatul Buckingham şi să revină la Londra.

În apărarea ei, se spune că Regina ar fi dorit ca prin tăcerea ei să-i protejeze pe Prinţul William şi pe Prinţul Harry, rodul relaţiei Prinţului Charles cu Prinţesa Diana.

Contestatarii afirmă că oricum, nepoţii suveranei ar fi aflat mai devreme sau mai târziu că rămăseseră fără mamă la o vârstă atât de fragedă.

Totuşi, de atunci, Regina Elisabeta a II-a n-a mai făcut nicio greşeală şi nu le-a mai dat ocazia supuşilor săi să se îndoiască în legătură cu personalitatea şi caracterul ei.

Despre cum a murit Prinţesa Diana au fost numeroase teorii, dar mărturia lui John Hopkins, un agent MI5 decedat între timp, a oferit o nouă perspectivă.

Mai multe detalii despre cel care ar fi asasinat-o pe Prinţesa Diana PUTEŢI CITI AICI.

sursa: cheatsheet.com