România, tot mai atractivă pentru pensionarii din Italia. Ce beneficii fiscale au

România, tot mai atractivă pentru pensionarii din Italia. Ce beneficii fiscale auPensionari. Sursa foto: Freepik

România a devenit o destinație tot mai atractivă pentru pensionarii din Italia care aleg să se stabilească în străinătate. Potrivit presei italiene, sistemul de impozitare aplicat pensiilor și costul mai redus al vieții îi determină pe mulți să ia în calcul mutarea în țara noastră. Totuși, avantajele fiscale nu se aplică tuturor categoriilor de pensionari, potrivit Quifinanza.

Cum sunt impozitate pensiile în România

Sistemul fiscal din România prevede un impozit de 10% aplicat doar sumei care depășește pragul de 3.000 de lei pe lună.

Astfel, pentru partea de pensie aflată sub acest nivel nu se datorează impozit pe venit și nici contribuții, ceea ce reduce considerabil povara fiscală pentru persoanele cu venituri din pensii.

Pentru sumele care depășesc plafonul de 3.000 de lei se aplică și contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10%, aceasta fiind dedusă înainte de calcularea impozitului pe venit.

Bani

Bani. Sursa foto: pixabay

Presiunea fiscală poate coborî sub 5%

Potrivit publicației italiene quifinanza.it, modul de calcul al taxelor face ca nivelul efectiv al impozitării să fie mai redus decât ar părea la prima vedere.

De exemplu, pentru o pensie brută de 4.000 de lei, reținerile totale sunt de 190 de lei, ceea ce înseamnă o pensie netă de 3.810 lei și o presiune fiscală efectivă de aproximativ 4,75%.

Categoriile de pensionari care pot beneficia de avantajele fiscale

Convenția pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Italia stabilește reguli diferite în funcție de categoria de pensionari.

Foștii angajați din sectorul privat pot opta pentru impozitarea pensiei exclusiv în România, după transferul rezidenței fiscale. În această situație, instituția italiană de pensii (INPS) virează pensia brută, fără reținerea impozitului în Italia.

În schimb, pensionarii proveniți din sectorul public, inclusiv foști profesori sau cadre medicale, continuă să fie impozitați în Italia. Excepție fac persoanele care dețin și cetățenia română.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Pentru a beneficia de regimul fiscal din România, pensionarii trebuie să locuiască în țară cel puțin 183 de zile pe an, chiar dacă perioada nu este continuă.

De asemenea, este necesară înregistrarea unui contract de închiriere sau a unui act de proprietate la ANAF, înscrierea în Registrul italienilor rezidenți în străinătate (AIRE) în termen de 90 de zile de la mutare și depunerea formularului EP-I la INPS pentru aplicarea noului regim fiscal.

Costul vieții, un alt argument important pentru pensionari

Pe lângă avantajele fiscale, presa italiană evidențiază și costurile mai reduse ale vieții din România comparativ cu Italia.

În multe orașe, precum Timișoara, Brașov sau Sibiu, chiria pentru un apartament cu un dormitor este cuprinsă între 300 și 450 de euro pe lună, iar o cină pentru două persoane la un restaurant de nivel mediu costă, de regulă, sub 40 de euro.

În aceste condiții, o pensie de aproximativ 1.500 de euro poate asigura un nivel de trai confortabil în România, diferența față de costurile din numeroase orașe italiene fiind semnificativă.