Evelin Banev, supranumit "Regele cocainei" din Bulgaria, a fost condamnat în lipsă, în 25 mai 2016, de Tribunalul Bucureşti, la 14 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, pentru trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de droguri de mare risc.

Cetăţeanul bulgar a contestat sentinţa dată de magistraţii Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, susțin cei de la news.ro.

Pe lângă condamnarea la 14 ani de închisoare, lui Banev i s-a interzis să se afle pe teritoriul României după ispăşirea pedepsei.

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Evelin Banev, alături de un complice, Radoslav Georgiev Atanasov, în iunie 2014, pentru că ar fi introdus pe teritoriul României, în cursul lunii aprilie 2012, cantitatea de 51,058 kilograme de cocaină, în vederea vânzării. Drogurile au fost apoi livrate altor persoane cu ajutorul lui Radoslav Georgiev Atanasov şi al altor complici neidentificaţi, potrivit anchetatorilor.

Investigaţiile au fost declanşate în 12 octombrie 2011, ca urmare a sesizării din oficiu a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog cu privire la traficarea unor cantităţi mari de cocaină, pe ruta America de Sud – România – ţări din Europa de Vest.

Pe numele celor doi inculpaţi, care se sustrăgeau urmăririi penale, au fost emise mandate europene de arestare preventivă pe 5 februarie 2013. Inculpatul Radoslav Georgiev Atanasov a fost predat temporar autorităţilor judiciare române de către autorităţile judiciare italiene, acesta fiind în executarea unei pedepse cu închisoarea, drept urmare, în data de 21 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti a confirmat măsura arestării preventive a inculpatului şi a dispus executarea mandatului de arestare preventivă. În ianuarie 2015, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la o pedeapsă de şase ani de închisoare.

Pe numele inculpatului Banev Evelin Nikolov a fost emis de către Tribunalul Bucureşti mandatul de arestare preventivă nr. 9/UP/04.02.2013, care nu a fost pus în executare până la data pronunţării sentinţei tribunalului.

DIICOT precizează că s-au făcut demersuri pe lângă autorităţile judiciare bulgare pentru predarea temporară a acestuia, însă solicitarea a fost refuzată.