Record de participanţi la parada din Piaţa Constituţiei

Record de participanţi la parada din Piaţa Constituţiei

Vremea rea de ieri nu i-a împiedicat pe români să vină într-un număr foarte mare în Piaţa Constituţiei din Capitală unde s-a organizat parada militară de Ziua Naţională. Desfăşurarea evenimentului lângă Palatul Parlamentului întrerupe tradiţia paradelor de sub Arcul de Triumf, aflat în renovare.

Potrivit datelor furnizate de Jandarmeria Română pentru Evenimentul Zilei, la parada militară de ieri din Bucureşti au participat aproximativ 25.000 de români, aceasta fiind o prezenţă record. Din nefericire, însă, din cauza vremii neprielnice, autorităţile au hotărât să anuleze spectacolul aerian.

Şi în acest an, politicienii s-au aşezat în tribuna oficială pe „bisericuţe”. Astfel, premierul Victor Ponta a stat în partea din dreapta a tribunei oficiale, fiind flancat de ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi de ministrul Administraţiei şi Internelor, vicepremierul Gabriel Oprea. În schimb, preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, a stat în partea stângă a tribunei, la aproximativ 10 metri de Ponta, iar cei doi s-au ignorat pe toata durata festivităţi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News