Rechizite hand made, ieftine și ușor de făcut

Rechizite hand made, ieftine și ușor de făcut

Cum noul an școlar bate la ușă, iar febra cumpărăturilor este în toi, vă propunem o alternativă la clasicele rechizite din magazine. Este vorba despre rechizite hand made, făcute acasă, care pot fi realizate din obiecte vechi sau reciclate și cu puțină creativitate.

Mai mulți internauți creativi s-au gândit să îi inspire și pe alții, așa că au postat pe site-ul Pinterest o serie de fotografii ale unor rechizite ingenioase. Obiectele sunt realizate din materiale pe care oricine le are prin casă și sunt perfecte pentru noul an școlar, mai ales pentru că nu implică aproape niciun cost financiar. Pe lângă economia pe care o pot face cei care aleg să își fabrice singuri rechizitele, un alt plus este distracția câștigată în procesul de creație.

Copertă din blugi

O pereche de blugi vechi, care nu mai folosesc nimănui, poate îmbrăca o carte sau caiet. Pentru a realiza o astfel de copertă e nevoie doar de foarfece și lipici. Partea de croit este și ea extrem de simplă, se urmărește linia caietului sau cărții, lasând un centimetru în plus pe care ulterior il vom împături si lipi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Birou mobil

Orice copil trebuie să învețe de mic să își păstreze lucrurile organizat. Cum nu toată lumea dispune de spațiu sau buget pentru un birou obișnuit, o variantă ar putea fi un suport cu rotile pentru legume, transformat în birou mobil. Avantajele sunt nenumărate, de la câștigarea unui spațiu de depozitat, la ușurința în care biroul poate urma elevul în orice colț al camerei.

Suport pentru creioane

Clasicele borcane nu sunt numai pentru depozitarea gemului, zahărului sau a bomboanelor. Creativitatea nu are limite, astfel că un borcan poate deveni un veritabil suport de creioane sau orice alte rechizite. În plus, noul obiect de pe biroul elevului poate fi decorat la alegere.

Organizator de perete

Un grilaj din metal montat pe perete în dreptul biroului poate fi un real ajutor pentru un elev în organizarea studiului. Cu ajutorul cârligelor, elevul își poate organiza orarul, notitele și listele, care îl vor ajuta să aibă acces imediat la informații și date utile.