Ce schimbări aduce anul școlar 2026-2027. Când sunt programate examenele și vacanțele
- Andrei Arvinte
- 7 septembrie 2026, 07:57
Școală. Sursa foto: dreamstime.com
Anul școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie, și va avea 36 de săptămâni de cursuri, organizate în cinci module, între care sunt programate perioadele de vacanță, potrivit Edu.ro. Pentru majoritatea elevilor, cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027. Clasele terminale vor intra însă mai devreme în vacanță, pentru a permite desfășurarea examenelor naționale.
Ce schimbări aduce anul școlar 2026-2027
Una dintre principalele schimbări este legată de elevii care încep acum clasa a IX-a. Aceștia sunt prima generație care va urma liceul după noile planuri-cadru și programe școlare. Ministerul Educației anunță că, pentru această generație, a fost stabilit și cadrul examenului de Bacalaureat din 2030, astfel încât elevii să cunoască din timp regulile și programele pe care le vor avea de parcurs.
Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, în momentul preluării mandatului erau aprobate 92 de programe pentru noul curriculum liceal. În următoarele șase luni au fost finalizate și aprobate alte 691 de programe, pentru toate clasele de liceu.
Ministrul admite însă că noul curriculum nu este unul definitiv. „Nu sunt perfecte și nici nu pretind că sunt”, a afirmat Dimian, explicând că aplicarea efectivă la clasă va arăta unde sunt necesare modificări.
O problemă pentru începutul noului an școlar este reprezentată de manualele pentru clasa a IX-a. Cele digitale sunt estimate să ajungă în școli în a doua parte a lunii septembrie, iar manualele tipărite sunt așteptate în octombrie. Procedurile pentru cele 113 loturi de manuale noi pot dura, în mod obișnuit, între șapte și zece luni.
Cum este împărțit anul școlar
Prima perioadă de cursuri se desfășoară între 7 septembrie și 23 octombrie 2026. Vacanța de toamnă va fi între 24 octombrie și 1 noiembrie.
Al doilea modul începe pe 2 noiembrie și se încheie pe 22 decembrie, urmând vacanța de iarnă, între 23 decembrie și 10 ianuarie 2027.
Al treilea modul va avea o durată diferită în funcție de județ, fiind urmat de vacanța de schi, stabilită de inspectorate în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027. După această perioadă începe al patrulea modul, care se va încheia pe 23 aprilie, înaintea vacanței de Paște.
Ultima perioadă de cursuri este programată între 5 mai și 18 iunie 2027.

examen / sursa foto: dreamstime.com
Elevii claselor a XII-a zi și a XIII-a seral sau cu frecvență redusă vor încheia cursurile pe 4 iunie, iar cei de clasa a VIII-a pe 11 iunie. Pentru liceele tehnologice și învățământul profesional, cursurile se vor încheia pe 25 iunie.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura până la 23 aprilie, fiecare pe durata a cinci zile consecutive. Cele două programe trebuie planificate în module diferite. Pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se vor desfășura cursuri.
Evaluarea Națională și Bacalaureatul
Pentru absolvenții clasei a VIII-a, înscrierile la Evaluarea Națională sunt programate între 7 și 11 iunie 2027. Prima probă, cea la Limba și literatura română, va avea loc pe 22 iunie, urmată de Matematică, pe 24 iunie, și Limba maternă, pe 25 iunie.
Primele rezultate vor fi publicate pe 30 iunie, iar rezultatele finale sunt programate pentru 7 iulie, după soluționarea contestațiilor.
Bacalaureatul va începe mai devreme decât în anii anteriori. Probele de competențe sunt programate încă din aprilie. Evaluarea orală la Limba română va avea loc între 12 și 14 aprilie, cea la Limba maternă între 14 și 16 aprilie, iar proba la limba străină între 19 și 21 aprilie. Evaluarea competențelor digitale este programată între 21 și 23 aprilie.
Probele scrise vor avea loc în iunie. Româna este programată pe 14 iunie, proba obligatorie a profilului pe 15 iunie, proba la alegere pe 17 iunie, iar Limba maternă pe 18 iunie. Rezultatele finale ale primei sesiuni ar urma să fie publicate pe 1 iulie.