Recensământ 2022. Ce informații vă poate cere recenzorul și ce date nu are voie să solicite

Recensământ 2022. Ce informații vă poate cere recenzorul și ce date nu are voie să solicite Sursă foto: Arhiva EvZ

Românii care nu au completat online formularele trebuie să îi primească acasă pe recenzori. Aceștia trebuie să vă arate formularul și să vă ceară doar informații care să răspundă la întrebările din acesta. Nu vă pot solicita date bancare sau alte informații sensibile.

Românii care nu au completat online formularul referitor la Recesământ, primesc acasă vizita un recenzor. Întrebările la care trebuie să răspundenți legate de studii, locuință, stare civilă sau etnie.

Cele mai multe întrebări vor viza detalii legate de locuință (număr de camere, construcția, dotări, materiale folosite, etc.), precum și studiile efectuate până în acest moment. Veți mai fi întrebați și despre câte persoane locuiesc cu dumneavoastră, dacă mai aveți alte proprietăți sau terenuri și dacă sunteți căsătoriți sau nu. Dacă aveți copii se solicită menționarea numărului acestora. În plus, trebuie să aveți buletinul, deoarece CNP-ul se trece în formular, scrie cancan.ro.

Recenzorii nu au voie să vă ceară date sensibile legate de conturile bancare pe care le aveți sau detalii despre salariu. În plus, nu au voie să vă chestoneze nici despre opiniile politice sau starea de sănătate. Înainte de a-i permiste recenzorului să intre în locuință, solicitați să-i vedeți legitimația.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amenzi pentru cei care refuză recenzarea

Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 şi 5.000 lei.

Acesta este primul recensământ din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se desfăşoară cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei depline a informaţiilor. România se află la al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Mulți români au ales autorecenzarea

Până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de auto-recenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban şi 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021.

„Diferenţa de 2 milioane este reprezentată de numărul de chestionare ale locuinţelor neocupate, precum şi de chestionare multiple (persoane şi locuinţe recenzate de mai multe ori) şi de cele incomplete. Pentru cele din ultima categorie (incomplete) nu se eliberează dovadă de autorecenzare“, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică.