Reacția MAE după avertismentul ambasadorilor UE

Reacția MAE după avertismentul ambasadorilor UE

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat, vineri, la scrisoarea comună transmisă de ambasadorii a șapte state membre UE ca urmare a modificărilor aduse legilor justiției. Oficialii romțni afirmă că sunt deschiși la un dialog real şi concret cu partenerii europeni şi că vor continua consultările cu Comisia Europeană.

„Am luat notă de poziţia exprimată de cei 7 parteneri şi aliaţi ai României cu privire la evoluţiile din domeniul justiţiei. Reasigurând asupra ataşamentului nostru ferm pentru valorile Uniunii Europene, ne exprimăm deschiderea pentru un dialog real şi concret cu partenerii noştri europeni, acum când avem textele legilor adoptate de Parlament. De asemenea, vom continua consultările şi cu Comisia Europeană. Considerăm că orice analiză a acestor evoluţii trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament privind substanţa concretă a modificărilor legislative propuse. Menţionăm că nicio iniţiativă cu impact asupra cetăţenilor nu este adoptată în lipsa unor dezbateri parlamentare, consultări şi comunicări publice organizate de instituţiile abilitate şi de Parlament. Reiterăm că întărirea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei fac parte din priorităţile asumate de Guvern”, transmite Teodor Meleșcanu, Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.

Amintim că Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis, joi, un comunicat comun prin care atrag atenţia că modificarea în Parlament a legilor justiţiei, precum şi amendamentele depuse la Codurile Penale riscă să pună în pericol progresele făcute de ţara noastră în domeniul reformelor în acest domeniu (n.r. al justiției). Mai mult, reprezentanții celor șapte ambasade au avertizat coaliţia PSD - ALDE să evite orice acţiune care ar putea slăbi independenţa justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei modificate.