Moartea lui Răzvan Ciobanu. Momente dramatice la Constanţa, acolo unde au ajuns părinţii creatorului de modă
- Iulia Moise
- 30 aprilie 2019, 08:23
În urmă cu puțin timp, părinţii lui Răzvan Ciobanu au ajuns la Institutul de Medicină Legală (IML) din Constanţa, acolo vor primi și rezultatele necropsiei care ar putea stabili cauza exactă a decesului designerului.
Până la sosirea rezultatelor, anchetatorii iau în calcul toate ipotezele şi vorbesc despre un accident din cauza unei probleme medicale sau un act intenţionat. Nu exlud nici varianta unei supradoze sau chiar crima.
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni, în a doua zi de Paște, în urma unui accident de de circulație petrecut în Săcele, județul Constanța. Creatorul de modă era singur în mașină și ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de mai mulți copaci.
Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident rutier, în comuna Sălcele, din județul Constanța.
Creatorul de modă a intrat cu mașina într-un copac. Potrivit primelor informații oferite de România TV, Răzvan Ciobanu se afla în autoturism alături de partenerul său.
„În data de 29.04.2019, în jurul orelor 07:15 am fost sesizați de producerea unui accident mortal. Un bărbat, de 43 de ani a condus un autoturism, pe DJ 226, dinspre Năvodari către Sacele și, ajungând la intrarea în localitatea Săcele, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă către dreapta, unde a rulat aproximativ 850 metri, după care a intrat în coliziune cu mai mulți copaci. A rezultat decesul la fata locului al conducătorului auto”, a informat IPJ Constanța. Cadavrul creatorului de modă a fost găsit lângă autoturism.
Mașina pe care Răzvan Ciobanu o conducea aparține unei femei, de 37 de ani, din București. Partenerul ei este un amic al creatorului de modă. Din primele cercetări, se conturează două variante. Ori a adormit la volan, pe fondul oboselii, ori a pierdut controlul direcției din cauza consumului de substanțe interzise. Ar putea fi și motivele din cauza cărora a ajuns pe DJ226.
La ieșirea din Mamaia, pentru a ajunge la A4, se trece prin Năvodari și Lumina. După podul de peste Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari există o bifurcație către Năvodari sau spre DJ226 care trece prin fața rafinăriei spre Corbu, Săcele, Sinoe, Mihai Viteazu, DN22. Este posibil ca, în loc să o ia înainte, spre Năvodari, să fi ajuns, din greșeală, spre acest drum județean DJ226. La Săcele, în apropierea locului în care a murit Răzvan Ciobanu, este un saivan de animale. Localnicul care l-a găsit de dimineață venise să dea de mâncare la animale.
Răzvan Ciobanu a intrat pentru prima dată în lumea modei când avea doar 19 ani. În perioada 16-18 septembrie 2007, participă alături de Irina Schrotter și de alți designeri din întreaga lume la expoziția internațională de design vestimentar The Train, desfăsurată la New York. Colecția primăvară-vară „Rochia”, lansată în 27 ianuarie 2009, care conține 70 de rochii de seară, a primit criticii pozitive de la specialiștii în modă. Printre vedetele care au participat s-au numărat: Andreea Raicu, Oana Cuzino, Vali Barbulescu, Dragoș Bucurenci, Mircea Solcanu și alții. Colecția „Preciouss” care gravitează în jurul sexualității a fost lansată în 2009.