Invitatii EVZ
De la ce a pornit RĂZBOIUL DINTRE MUSULMANI ȘI CHINEZI în suburbiile Parisului? CHOUDRY: „E normal să iei Jizyah de la necredincioși, nu-i așa?”
Cei pe puțin 6,5 milioane de musulmani care trăiesc în Franța construiesc de zor o societate separată. Se întâmplă în așa numitele no-go zones, unde autoritățile statului nici nu mai îndrăznesc să intre. Problema nu datează de ieri, de astăzi. Un raport științific extrem de bine articulat asupra subiectului a fost dat publicității încă din 2011 de Institutul Montaigne sub titlul „Suburbiile Republicii”.
Încă de pe atunci, cercetătorii conduși de politologul și expertul în studii islamice Gilles Kepel anunțau că unele dintre suburbiile Parisului se transformă cu pași repezi în „societăți islamice separate” în care legea Sharia înlocuiește deja legile republicii. În ciuda dovezilor copleșitoare pe care le aducea, raportul a rămas însă literă moartă pentru establishmentul francez. Nimeni nu și-a asumat riscul de a fi numit rasist sau xenofob, așa că bandele formate din imigranți din Africa de Nord continuă și în zilele noastre să facă legea, instigate de predicatorii islamiști. O situație neobișnuită se înregistrează la Aubevilliers, o suburbie din nord-estul Parisului. Aici nu numai francezii au de suferit, ci și alți imigranți. Orășelul e practic musulman, pentru că 70 la sută dintre locuitori sunt de origine Africa de Nord. De altfel, o treime dintre ei nici măcar nu au cetățenie franceză. În sudul localității se află însă o minoritate chineză extrem de muncitoare. Chinezii au pus bazele unor afaceri înfloritoare- depozite din care vând îmbrăcăminte en-gros, dar și centre comerciale, spre marea invidie a vecinilor veniți din Africa. În 2016, situația a scăpat de sub control. Chinezii s-au plâns că bandele formate din nord-africani îi jefuiesc și îi hărțuiesc pentru a le smulge taxe de protecție. În ciuda celor peste 200 de plângeri, poliția nu a făcut nimic, de teamă ca să nu cumva să-i deranjeze pe musulmani. Primarul localității, Jacques Salvator, a propus însă un plan de împăcare- sugerându-le victimelor să angajeze mai mulți musulmani. În ciuda numelui, primarul nu a avut deloc succes. Comercianții chinezi au spus că musulmanii nu muncesc la fel de bine precum conaționalii lor, că se plâng prea mult și au pretenții exagerate. Situația nu s-a îmbunătățit deloc nici după ce în zonă a venit ambasadorul Chinei. Disperați, comercianții au spus că vor apela la faimoasele Triade. La rândul lor, musulmanii au lansat o petiție în care cereau expulzarea chinezilor din zonă. Dincolo de războiul bandelor interlope din Aubevilliers împotriva bogaților negustori chinezi, o altă chestiune mi se pare extrem de interesantă. Infractorii musulmani cred sincer că banii pe care îi smulg prin forță li se cuvin de drept. Și asta nu pentru că negustorii chinezi sunt bogați și slabi (adică nu încearcă să se apere), ci pentru că nu sunt musulmani. Ca urmare, orice bun luat de la ei poate fi justificat ca Jizyah, impozitul tradițional pe care musulmanii îl percep de la non-musulmani. De altfel, Anjem Choudary, fostul purtător de cuvânt al Islam4UK, declara că și ajutoarele sociale primite de la statele europene sunt tot un fel de Jizya. „Situația normală este de a lua bani de la necredincioși, nu-i așa?”, întreba Choudry care intre timp a fost eliberat condiționat din închisoare după ce și-a ispășit condamnarea pentru sprijinirea ISIS. De fapt, în majoritatea cazurilor, infracțiunile provocate de musulmani în Occident sunt un efect al refuzului acestor comunități de a se integra în societățile care i-au primit. Oricât de barbare par aceste atrocități, tinerii care le comit nu le văd ca pe niște infracțiuni. Pentru ei, legile occidentale nu există.
Recomandările noastre
