Statele occidentale liberale trebuie să învețe să trăiască alături de vecinii lor. Intervenția de mână forte de la Bruxelles nu reprezintă răspunsul.

În UE au existat dintotdeauna divergențe dificil de reconciliat. În anii 2000 cea mai evidentă era între nord și sud, mai exact se punea problema reconcilierii năravurilor fiscale mediteraneene cu cele mai de inspirație germanică. În ultimii ani s-a tot afirmat un alt diferend: cel dintre Est și Vest. El a erupt din nou în ultimele zile legat de tema adaptării atitudinilor sociale vest-europene la cele central și est-europene, în principal la cele din Ungaria, Polonia și celelalte țări „Visegrad”.

Ultimul scandal dintre Bruxelles și partenerii lui estici are în centru o nouă politică școlară din Ungaria. Guvernul lui Viktor Orban a adoptat o nouă lege - similară cu Secțiunea 28 britanică, acum abrogată - care interzice reprezentarea sau promovarea persoanelor LGBT printre cei mai mici de 18 ani. Legea e draconică, prost concepută, exagerat de cuprinzătoare și probabil va eșua. Dar ea i-a permis Uniunii să încerce încă o dată să pedepsească Ungaria.

Întâmplarea face ca mulți dintre noi, între care și homosexuali, să considerăm că lupta pentru egalitatea homosexualilor [cu restul societății - n.trad.] a fost în ultimii ani grav și inutil deviată. În momentul în care ea a ajuns să fie câștigată în Europa de Vest, s-a transformat într-o luptă pentru negarea diferențelor sexuale și pentru impunerea ideologiei „trans” [transsexuale - n.trad.]. Cu greu poate fi un lucru de mirare că o societate conservatoare precum cea ungară ar putea obiecta față de această ideologie. Sau că ei ar putea sfârși prin a adopta legi care consfințesc o obiecție de înțeles față de asocierea gândirii magice a genurilor cu necesitatea orelor de educație sexuală pentru copii sau cu simpla acceptare a faptului că există modele homosexuale bune, demne de urmat în viață.

În asemenea conjuncturi UE poate adopta diverse atitudini. Ar putea fi de acord cu guvernul ungar cum că ce se predă în școlile ungare e treaba statului ungar. Dacă acest lucru nu se poate, atunci țările vest-europene ar putea încerca să asculte îngrijorările țărilor central și est-europene, să se întrebe dacă propriile lor idei nu au devenit cumva prea dogmatice și să încerce o mediere cu vecinii lor.

În schimb UE a ales să facă din Ungaria un exemplu. De la Ursula von der Leyen în jos, oficialii UE s-au pus la coadă să-i atace pe unguri. Din nou e vorba de interpretarea pe care Bruxelles-ul o atribuie Europei, în care ungurii și polonezii, între alții, sunt codași la învățătură și trebuie puși în clasa liberală cu predare intensivă. Dar face și jocul viziunii Visegradului cu privire la UE, conform căreia vest-europenii liberali vor să le vâre cu forța pe gât modul lor de viață est-europenilor reticenți.

Politicienilor din UE le plac nespus astfel de momente. Neștiind ce să facă în privința enormelor probleme financiare și sociale cu care se confruntă continentul, iată aici o chestiune cu privire la care birocrații se pot simți cu adevărat siguri pe ei. În declarațiile ei din Parlamentul European contra legii din Ungaria, Von der Leyen susține că aceasta „e contrară tuturor valorilor [...] Uniunii Europene”. O exagerare grandilocventă, dacă poate exista așa ceva.

UE a votat acum să se ia măsuri legale urgente contra guvernului ungar. Momentul coincide cu implicarea blocului într-o luptă juridică cu guvernul Poloniei pe tema modului în care se fac numirile judiciare acolo.

Acțiunile UE au provocat resentimente considerabile în Polonia. Săptămâna trecută o instanță poloneză a decis că legislația țării e superioară celei UE. Confruntarea va continua. Dar în cazul polonez, la fel ca în cazul Ungariei, UE tot continuă să facă aceleași lucruri care confirmă și adâncesc neîncrederea tot mai mare dintre aceste blocuri inegale din interiorul UE.

Cel mai grav aspect al acestei situații este că ea constituie o enormă distragere pentru UE, care are nevoie să-și pună urgent în ordine afacerile post-pandemice. Fondul de redresare UE (un pachet de miliarde de euro menit a stimula economiile Europei după pandemie) riscă să fie deraiat de aceste lupte culturale. Și totuși, ambele tabere par a nu fi dispuse ori incapabile să le pună capăt.

UE consideră că nu poate permite divergențe politice cu privire la unele chestiuni sociale. Dar concomitent nu reușește să realizeze că este și ea cel puțin la fel de dogmatică ca guvernele pe care le critică. În ultimii ani economiile nordice au fost silite să găsească o cale de a conviețui cu cele sudice. Provocarea actualului deceniu pentru UE s-ar putea dovedi foarte bine a fi găsirea unei modalități prin care Europa de Vest să poată conviețui cu vecinii ei estici.

THE TELEGRAPH