Război în Ucraina, ziua 581. Ministrul ucrainean al Apărării nu confirmă presupusul deces al amiralului rus

Război în Ucraina, ziua 581. Ministrul ucrainean al Apărării nu confirmă presupusul deces al amiralului rus Sursa foto: Twitter

Moscova neagă decesul amiralului Viktor Soloko. Totodată, Federația Rusă încearcă să se reintegreze în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, după ce a fost exclusă în aprilie anul trecut, în urma invaziei sale în Ucraina.

Rusia figurează pe site-ul ONU ca și candidat la alegerea membrilor Consiliului pentru Drepturile Omului pentru mandatul 2024-2026. Alegeri care vor avea loc la 10 octombrie. Statutul de membru se bazează pe o distribuție geografică echitabilă, cu două locuri vacante în grupul regional din Europa de Est.

Război în Ucraina: Consiliul pentru Drepturile Omului, organism cheie pentru Rusia

Rusia, alături de Albania și Bulgaria, figurează pe lista celor care și-au anunțat candidatura pentru această regiune până în prezent. Potrivit documentului de poziție al Rusiei, Moscova consideră Consiliul pentru Drepturile Omului un "organism-cheie în cadrul sistemului Națiunilor Unite".

Documentul de poziție, pe care Rusia îl distribuie membrilor ONU pentru a obține sprijin, afirmă că Moscova "consideră că este important să se prevină tendința tot mai mare de a transforma Consiliul pentru Drepturile Omului într-un instrument care servește voinței politice a unui grup de țări care pedepsește guvernele neloiale pentru politica lor internă și externă independentă".

Ne puteți urmări și pe Google News

 „ Dacă va fi aleasă, Federația Rusă se va concentra pe această problemă. Vom promova cu fermitate principiile de cooperare și de consolidare a dialogului constructiv bazat pe respect reciproc în cadrul Consiliului, pentru a găsi soluții adecvate pentru problemele legate de drepturile omului", se argumentează în documentul de poziție.

În altă ordine de idei, ministrul ucrainean al Apărării a declarat astăzi că decesul comandantului Flotei ruse din Marea Neagră „este o veste bună pentru toată lumea”. Asta în condițiile în care informația nu a fost confirmată.

Rusia dezminte decesul amiralului Sokolov

Ministrul ucrainean al Apărării nu a confirmat și nici nu a infirmat informația cum că amiralul Viktor Sokolov a fost ucis. Inițial ucraineii au precizat că Solokov a decedat săptămâna trecută în atacul asupra sediului Flotei Mării Negre din Sevastopol, Crimeea.

Ministerul rus al Apărării a publicat o înregistrare video care pare să-l arate pe Sokolov participând la o ședință. prin videoconferință, alături de Serghei Șoigu. Astfel, afirmațiile ucrainene potrivit cărora amiralul ar fi murit în atac, sunt puse sub semnul întrebării.

"El se află în teritoriile noastre ocupate temporar ... nu ar trebui să fie deloc acolo. Așa că, dacă este mort, este o veste bună pentru toată lumea că continuăm să ne dezocupăm teritoriul", a declarat Umerov pentru CNN.

Reprezentanții militari ucraineni au declarat că "clarifică" informațiile primite despre Sokolov. Specialiști nu pot confirma dacă bărbatul din videoclip este Sokolov, când a avut loc întâlnirea sau unde a fost filmat. Dmitri Peskov a refuzat marți să comenteze afirmația ucraineană potrivit căreia Sokolov ar fi fost ucis.