Război în Ucraina. Rusia, cândva o mare putere militară, incapabilă de a învinge în confruntarea cu ucrainenii. Posibile motive pentru care armata rusă nu întregistrează „progrese”
- Maria Miron
- 4 august 2022, 19:04
După mai bine de cinci luni de război în Ucraina, imaginea Rusiei devine din ce în ce mai negativă, mai ales din pricina dezastrului provocat, dar și a unei ofensive militare care pare să eșueze, dat fiind că Rusia nu a înregistrat nicio victorie notabilă asupra teritoriilor Ucrainei.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, anunța, în urmă cu o săptămână, că scopul operațiunii militare din Ucraina este acela de a prelua puterea de la Kiev, prin înlăturarea actualului Guvern.
Rusia, cândva o mare putere militară, se arată incapabilă de a învinge Ucraina în război
Câteva zile mai târziu, Dmitri Medvedev, ajuns vicepreședinte al Consiliului de Securitate rus, decidea să publice o nouă hartă a statului ucrainean, ce va fi devenit în mare parte un teritoriu al Rusiei.
Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, Rusia era considerată o mare putere militară a lumii, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la imposibilitatea armatei ruse de a învinge în lupta cu ucrainenii, nereușind să lanseze nicio ofensivă cu rol semnificativ, de mai bine de cinci luni.
Posibile motive pentru care Rusia nu obține victorii însemnate în Ucraina
Printre militarii uciși în primele luni de război în Ucraina s-au numărat mii de ofițeri ruși, de care orice armată are nevoie pe timpul unei astfel de operațiuni desfășurate pe mai multe fronturi.
La nivel de divizii blindate, infanterie și artilerie, armata rusă din Ucraina duce lipsă de comandanți cu experiență, astfel că moralul unității și abilitatea de luptă au scăzut.
Serviciile secrete SUA au estimat că un total de 15.000 de militari ruși au fost uciși în războiul din Ucraina, iar alți 45. 000 au fost răniți. Prin comparație, în peste două decenii de război în Afganistan, americanii au pierdut 2.300 de soldați, iar alți 21.000 au fost răniți.
Rusia pare să țintească obiectivele greșite
Apărarea antiaeriană a Rusiei pare a fi la fel de precară. Eficacitatea sistemului de rachete S-400, cumpărat și de India și Turcia, se arată a fi mult supraestimată. Realitatea din teren dezvăluie că Forțele aeriene ale Rusiei nu au obținut superioritate nici asupra spațiului aerian al Ucrainei.
Un exemplu în acest sens este un avion rusesc, care a survolat peste Bakhmut, un oraș mic din Donbas. Trei rachete au țintit o clădire rezidențială, un centru comercial, dar și o stradă, însă baza militară din vecinătatea zonelor lovite a rămas neatinsă.
De altfel, rata slabă de lovituri date apărării inamice de către armata rusă este vizibilă peste tot în Ucraina, pusă pe seama lipsei de experiență a piloților ruși, dar și a inexistenței unui sistem de arme la bord, capabil să ghideze rachetele către țintă, conform Timpul.md.