Război în Israel, ziua 76. IDF a descoperit tunelurile liderilor Hamas „de rang înalt”

Război în Israel, ziua 76. IDF a descoperit tunelurile liderilor Hamas „de rang înalt” Război în Israel, ziua 100. A fost construit un tunel la Tel Aviv pentru ostaticii din Gaza.Sursa foto: Twiter

Război în Israel, ziua 76. Armata israeliană a anunţat că a descoperit o rețea de tuneluri folosite de „lideri de rang înalt” ai mișcării palestiniene Hamas în orașul Gaza.

Război în Israel, ziua 76. O piață centrală a ascuns un amplu lanț de tuneluri Hamas. Erau folosite de înalții oficiali ai grupării teroriste pentru a se ascunde. Această rețea de tuneluri lega „ascunzători teroriste, birouri și apartamente aparținând unor lideri de rang înalt ai Hamas” din Gaza.

Război în Israel. Tunelurile erau folosite de liderii Hamas

Tunelurile au fost folosite de „înalți responsabili ai Hamas, printre care Ismail Haniyeh, Yahya Sinouar, Mohammed Deif și alții, pentru a-și dirija activitățile operaționale” și „pentru a-i proteja în timpul deplasărilor lor zilnice în centrul Gaza”, a declarat locotenent-colonelul Peter Lerner, purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Armata israeliană a anunțat că a descoperit „cel mai mare tunel” aparținând ramurii armate a Hamas sub Fâșia Gaza. Tunelul se întinde pe o lungime de peste patru kilometri, cu gura de intrare la doar 400 de metri de punctul de trecere Erez dintre teritoriile palestinian și israelian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Piața Palestinei din cartierul Rimal din orașul Gaza, 19 decembrie 2023. (Emanuel Fabian/Times of Israel)

Război în Israel. Aici se află tunelul elitelor Hamas din orașul Gaza.  Sursa foto: Emanuel Fabian/Times of Israel.

Tunelul este dotat cu un sistem de conducte, electricitate, ventilație, canalizare, rețele de comunicații și șine.

Sursa foto: Israel Defense Forces.

Tunelul se află în ce mai bogată zonă din oraş

Tunelul era sub cartierul luxos Rimal din orașul Gaza, o zonă care înainte de război era văzută ca centrul de putere al elitei găzduind oficiali de rang înalt din grupul terorist care conducea Fâșia.

„Aceasta a fost o zonă plină de viață, aici sunt clădiri ale oamenilor bogați”, a spus comandantul Brigăzii 401 Blindate, col. Benny Aharon.

Hamas a minimalizat descoperirea tunelului, susținând că acesta a fost construit pentru o „misiune” care a fost „îndeplinită cu succes”, potrivit unui înalt responsabil al mișcării islamiste, Osama Hamdane.

Război în Israel. Tunelurile au spaţii de locuit şi alimente

Potrivit IDF, rețeaua de tuneluri are uși și spații de locuit. Trupele care operau în interiorul tunelurilor au găsit depozite de alimente și apă. Rețeaua subterană a permis, de asemenea, membrilor de vârf Hamas să fugă în alte zone ale Fâșiei.

Într-o declarație de miercuri, armata a descris complexul drept un „oraș terorist subteran” cu „o rută strategică de tunel conectată la altă infrastructură subterană semnificativă din Fâșia Gaza”.

Se credea că unul dintre tuneluri, situat în interiorul unei clădiri rezidențiale cu utilizare mixtă, a fost folosit de Deif, comandantul aripii militare a Hamas.