Război în Israel, ziua 229. Netanyahu, avertisment pentru statele care acceptă independența Palestinei
- Mădălina Sfrijan
- 23 mai 2024, 06:25
Război în Israel, ziua 229. Spania, Irlanda și Norvegia au anunțat că recunosc independența Palestinei. După acest anunț, premierul israelian a precizat că gestul acestor țări reprezintă „un premiu pentru terorim”. Totodată, Benjamin Netanyahu a subliniat că Israelul este decis să învingă în acest conflict.
Război în Israel, ziua 229. Tensiuni legate de recunoașterea Palestinei
În urma anunțului făcut simultan de aceste state, gruparea teroristă Hamas a salutat recunoașterea palestiniană.
„În perioada premergătoare anunțului de astăzi, am vorbit cu o serie de alți lideri și omologi și sunt încrezător că și alte țări ni se vor alătura pentru a face acest pas important în următoarele săptămâni”, a transmis premierul Irlandei.
Primul ministru al Spaniei a lansat un mesaj dur la adresa liderului israelian.
„Premierul Netanyahu încă închide ochii și bombardează spitale, școli, case. Încă se folosește de foame, frig și teroare pentru a pedepsi mai mult de un milion de băieți și fete nevinovați”, a adăugat premierul spaniol.
Netanyahu, mesaj pentru Spania, Irlanda și Norvegia
Recunoașterea oficială ar trebui să aibă loc pe data de 28 mai. Benjamin Netanyahu a condamnat gestul făcut de cele trei state.
„Acestui rău nu i se poate da un stat, va fi un stat terorist, el va încerca să comită din nou şi din nou masacrul din 7 octombrie, iar noi nu vom accepta aceasta”, a declarat Netanyahu.
În aceeași notă, ministrul israelian de externe a precizat că „Spania, Norvegia și Irlanda au decis să acorde o medalie de aur ucigașilor și violatorilor Hamas”.
Război în Israel, ziua 229. Imaginile groazei
Forumul Familiilor Ostaticilor din Gaza a lansat un videoclip care arată răpirea mai multor femei observatori de la baza Nahal Oz. Imaginile au fost înregistrate de camerele folosite de teroriștii Hamas pe 7 octombrie. Publicarea acestora a generat numeroase reacții în mediul online.
În perioada respectivă, 15 femei observatori au fost ucise, iar alte 7 au fost luate ostatice.