Război dur între Emil Boc și USR. Primarul Clujului, val de acuzații

Război dur între Emil Boc și USR. Primarul Clujului, val de acuzații

Recent, Asociația Pro Infrastructura a semnalat că metroul din Cluj nu are asigurată finanțarea, nici proiectul tehnic finalizat, iar autorizația de construire lipsește. În replică, primarul Emil Boc a respins aceste acuzații, menționând că structura este influențată de USR. Mai mult, primarul Clujului a subliniat că Asociația este„brațul înarmat” al acestui partid.

Emil Boc, în lupta cu Asociația Pro Infrastructura

Primarul Emil Boc a răspuns criticilor referitoare la lipsa autorizației de construire pentru metroul clujean, explicând că astfel de lucrări de infrastructură majoră nu necesită o autorizație unică pentru întreg tronsonul.

El a precizat că, potrivit legislației modificate în 2010, autorizația principală se emite atunci când sunt îndeplinite condițiile minimale, iar apoi se eliberează cele pe sectoare, pe măsură ce lucrările avansează.

„Păi, măcar, domnii ăia, este un domn Ciurea, care se dă mare șmecher, dar trebuie să știe că o cârtiță din aia care e un șobolan, nu are nevoie de autorizație de construcție, dar una de metrou are nevoie de autorizație, iar noi avem deja autorizație în baza legilor speciale pentru autostrăzi și metrou”, a afirmat Emil Boc.

Scandal de proporții

Edilul i-a acuzat pe reprezentanții asociației de dezinformare.

„Ce trebuie să înțeleagă acest domn și alții ca el care vorbesc de-a lela: aceste lucrări de infrastructură mare nu poți aștepta să se emită autorizație de construcție pentru tot tronsonul de 50-100 de km, că n-ai terminat niciodată lucrarea”, a adăugat el.

Mai mult, Emil Boc a ținut să precizeze că nu există probleme legate de documentele necesare.

„Suntem cu toate actele la zi. Evident că sunt probleme, că și când sapi acasă să faci un coteț dai de probleme, darămite când sapi să faci un metrou”, a spus Emil Boc.

Edilul a subliniat că reprezentantul asociației nu cunoaște legislația specifică autostrăzilor și metroului.

„Ciurea este brațul înarmat al USR, de la Asociația Pro Infrastructură, echipa de casă a USR-ului. O știe toată lumea! Măcar să spună adevărul”, a continuat el.

Ce au susținut reprezentanții asociației

Asociația Pro Infrastructură a criticat dur stadiul proiectului metroului ușor din Cluj-Napoca, susținând că nu există progrese în acest sens. Potrivit asociației, deși ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în septembrie 2023 și ceremonia de lansare a avut loc în iunie 2024, metroul nu dispune nici de finanțare completă, nici de proiect tehnic finalizat și, implicit, nici de autorizație de construire. În ciuda acestor probleme, proiectul este promovat intens în spațiul public.

Asociația a mai arătat că Primăria Cluj-Napoca a virat în 2024 un avans de 232 de milioane de euro către antreprenorul general Gülermak, sumă provenită de la guvernul Ciolacu, dar nu există încă un plan clar pentru obținerea restului de aproximativ 1,5 miliarde euro necesari pentru finalizarea contractului, estimat la circa 1,8 miliarde euro fără TVA.

În plus, magistrala a fost scoasă din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și trecută în Programul Transport, dar fără depunerea unei cereri oficiale de finanțare.

Acuzații la adresa administrației locale

Din fondurile disponibile în Programul Transport, de 1,2 miliarde euro, doar metroul M4 din București are un contract semnat, iar alte cereri pentru proiecte precum trenul metropolitan Cluj-Napoca sau modernizarea M2 București însumează sume importante.

Asociația a mai acuzat că primăria nu a reușit să asigure o parte semnificativă din finanțarea necesară și că în Programul Transport mai există un spațiu limitat pentru alocări suplimentare, unde concurența pentru fonduri este intensă.

În ceea ce privește progresul lucrărilor, Gülermak a achiziționat două tunel-bore machines (TBM-uri), dar acestea stau neutilizate, fiind dezansamblate și fără infrastructura necesară de alimentare cu apă și electricitate. De asemenea, fabrica de bolțari — prefabricatele din beton folosite pentru finisarea tunelurilor — nu este funcțională.

USR

USR / Sursa foto: Facebook

Asociația a criticat și atenția excesivă acordată unor detalii minore, precum organizarea unui zid de piloți forați, considerând că este o abordare superficială pentru un proiect atât de complex. În plus, a exprimat îngrijorarea față de incapacitatea Primăriei Cluj-Napoca de a gestiona investiții majore, inclusiv metroul, trenul metropolitan și centura.

Nemulțumiri legate de constructor

Mai mult, au fost semnalate probleme legate de antreprenorul Gülermak, pe care asociația îl acuză că oferă promisiuni nerealiste, iar firmele care supervizează proiectul, Systra și Metrans, ar avea un conflict de interese, deoarece au realizat și studiul de fezabilitate care acum blochează dezvoltarea proiectului.

Pe de altă parte, primarul Clujului, Emil Boc, a avut mai multe schimburi de replici dure cu membrii USR, reproșându-le să nu fie „papagali și populiști” în cadrul ședințelor Consiliului Local. Boc a respins cererile unor consilieri USR de a amâna discuțiile privind majorarea tarifelor la transportul public, explicând că bugetul este limitat și că nu se pot aloca fonduri pentru toate solicitările fără a compromite alte servicii.

Ne puteți urmări și pe Google News