Răsturnare de situație în cazul crimei de la Berceni. Unde s-au găsit probe ADN

Răsturnare de situație în cazul crimei de la Berceni. Unde s-au găsit probe ADNCrimă. Sursa foto: Dreamstime.com

O crimă a avut loc în cartierul Berceni din București, unde o fetiță de 12 ani a fost ucisă și ascunsă în lada patului. Cadavrul a fost găsit de proprietarul apartamentului pe care l-a închiriat luni mamei.

Răsturnare de situaţie în cazul crimei din Berceni. Au fost găsite noi urme de ADN pe sacul în care era trupul fetiţei de 12 ani. Persoana a fost identificată în baza noilor probe ADN.  A fost deja chemată în faţa procurorilor pentru a da explicații. Între timp, au fost găsite într-o casă de amanet şi bijuteriile tinerei. Părinţii au fost chemaţi pentru a le recunoaște.

Crima de la Berceni, un pas important în anchetă

Tatăl fetiței ucise a ajuns în faţa anchetatorilor de la Serviciul Omoruri pentru a recunoaşte bijuteriile de la casa de amanet. În funcţie de ce vor decide anchetatorii, încadrarea juridică ar putea fi schimbată, iar concubinul mamei riscă închisoare pe viaţă. În acest caz, avocatul Adrian Cuculis a explicat:

„Mama a fost chemată tot pentru identificarea bijuteriilor. Din punctul meu de vedere, ea nu are niciun fel de implicaţie în acest dosar. Pur şi simplu, a fost suficient de dezinteresată de soarta copilului, după ce i-a spus Şerbuc că a plecat de acolo, din apartament, încât să îl sune pe tată şi să confirme această informaţie. Dar ea, cu siguranţă, din datele tehnice şi din declaraţiile martorilor, ea nu avea cum să fie în momentul decesului fetiţei în apartamentul respectiv”, a spus avocatul.

Criminalul din Berceni și-a recunoscut fapta. Avocat: Minte ca să scape cu o pedeapsă mai mică

Sursa foto: Marcel Șerbuc- Facebook

În prima declaraţie, Marcel Şerbuc a minţit

De asemenea, Adrian Cuculis a mai spus că dacă se va dovedi că Şerbuc a omorât-o pe fetiţă, va fi vorba despre o infracţiune de omor calificat.

Dacă se va dovedi că Şerbuc a omorât-o pe fetiţă, aşa cum bănuiesc eu şi cum bănuiesc şi anchetatorii, din interes material, adică să îi sustragă acele bijuterii, practic nu vom mai discuta despre o infracţiune de omor, ci despre o infracţiune de omor calificat. La declaraţia trecută, Marcel Şerbuc a minţit, spunând că a aplicat o corecţie fetei, ea s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de gresia din baie, minciuni”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Şi nu e totul, la audieri a fost chemat un bărbat ale cărui urme de ADN au fost găsite pe sacul în care trupul copilei a fost ascuns. Este vorba despre un fost chiriaş.

„A fost un fost chiriaş, practic, care a locuit acolo cu alte persoane, chiar şi cu oameni ai străzii, se referea la un moment dat în declaraţia lui”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.