Răsturnare de situație în cazul tragediei petrecută la o școală din România. O elevă de 11 ani a murit după ora de educație fizică

Răsturnare de situație în cazul tragediei petrecută la o școală din România. O elevă de 11 ani a murit după ora de educație fizică Sursa: arhiva EVZ

O fată în vârstă de 11 ani a murit la școală, după ora de sport, după ce i s-a făcut rău. Apropiații familiei spun că despre elevă nu se știa că ar avea probleme cu inima.

O elevă în vârstă de 11 ani din comuna Butea, județul Iași, a murit la scurt timp după ce a terminat ora de educație fizică. La fața locului au sosit mai multe echipaje de la SMURD Târgu Frumos și Serviciul de Ambulanță Pașcani, însă după mai bine de o oră în care s-au făcut manevre de resuscitare, fetița nu a putut fi salvată. Despre fată nu se știa că ar avea probleme cu inima.

Tragedie petrecută la o școală din județul Iași după ora de sport. O fată de 11 ani a murit

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au anunțat reprezentanții IPJ Iași.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul pe care l-a transmis familiei primarul din localitatea Butea

Primarul localității Butea a transmis un mesaj pentru familia fetei, care a fost lovită de această tragedie. „Fata, probabil, avea nişte probleme de sănătate nedescoperite. A fost resuscitată peste o oră, insă din păcate nu s-a mai putut face nimic.

Din câte am înţeles, ar fi decedat după ora de sport când se îndrepta spre casă. Din ce am discutat cu reprezentanţii şcolii, se pare că nu ar fi făcut niciun efort fizic la ora respectivă, deci nu putem vorbi despre o moarte cauzată de practicarea sportului la scoală.

Aşteptăm rezultatele pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate în cursul zilei de ieri. Noi vom sprijini familia cu tot este nevoie. Este o tragedie în prag de sărbători. Condoleanţe părinţilor îndoliaţi”, a afirmat edilul localității unde s-a petrecut tragedia.