Răspunsul dat de Tăriceanu după ce Iohannis a afirmat că nu sunt bani de pensii: „Să nu ne mire că rezultatele din alegeri nu vor fi cele așteptate"
- Ilinca Drago ș
- 13 martie 2019, 21:32
Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a afirmat că comportamentul politicienilor care au susținut că în buget nu există bani de pensii este „regretabil" şi „iresponsabil". Președintele Senatului a catalogat drept „populism ieftin" propunerea de a tăia din fondurile alocare de la bugetul public. Tăriceanu a considerat că criticile aduse de opoziție la adresa bugetului arată o „atitudine iresponsabilă” de care oamenii își vor da seama când vor primi banii la timp.
Tăriceanu a mai fost întrebat despre schimbul de replici din parlament dintre ministrul Eugen Teodorovici şi senatorul liberal Florin Cîţu, acesta a spus: „Sunt parlamentar vechi, nu mă mai surprinde, în Parlament e un loc de confruntare, de duel verbal, câteodată mai civilizat, alteori nu.
Azi era actul final al bugetului, e deja întârziat. Parlamentul nu avea disponibilitate să rediscute un buget votat cu majoritate. Luaţi-o ca atare. Nici majoritatea, nici opoziția nu au avut chef prea mult să dezbată un proiect deja dezbătut, disecat în comisii şi deja aprobat”.
Întrebat despre criticile lansate de preşedinte privind lipsa a 1,4 miliarde de lei din fondul de pensii, Tăriceanu a întrebat: „De servicii nu a întrebat nimic?”.
„Aceste baloane au mai fost aruncate în trecut şi de reprezentanți ai PNL că nu sunt bani la pensii.
O atitudine clar iresponsabilă, asemenea afirmații pentru cei care sunt de bună credință sunt luate ca atare şi sunt luate ca atare. Încearcă opoziţia aceleaşi tactici. Să nu îi mire că rezultatele din sondaje şi la alegerile care vor veni nu vor fi cele așteptate. Oamenii îşi dau seama.
O să vadă că vine pensia la timp şi îi vor taxa.
E regretabil un astfel de comportament.
Mă aştept la altceva de la opoziţie. Evident, nu trebuie să fie tandră”, a spus Tăriceanu, informează digi24.ro
El a subliniat că bugetul e construit pe date furnizate de INS şi Institutul de Prognoză.
El a adăugat că dacă anul acesta Europa va înregistra o scădere economică, probabil va aduce efecte în economia românească, care se bazează 70% pe relațiile cu țările membre.