Rareș Bogdan afirmație-bombă despre candidații PSD. Cum va reacționa Orban?!

Rareș Bogdan afirmație-bombă despre candidații PSD. Cum va reacționa Orban?!

Rareș Bogdan, eurodeputat PNL, susține că, deși România a avut foarte mult de pierdut la Bruxelles din cauza PSD, pe lista pentru funcții europene se regăsesc trei persoane, dintre care două destul de competente.

 „ROMÂNI CU CAPUL PLECAT. Nu lăsăm lucrurile așa, oameni buni! Asaltul mitocănesc la adresa independenței Justiției, tentativele mizerabile de a închide gura protestatarilor și toate acțiunile care plasează țara noastră în zona cenușie a lumii fac din Guvernul României ciumatul Uniunii Europene.

În aceste zile cruciale, când statele cele mai puternice ale UE și-au maximizat poziția și au obținut posturi cheie în eurosistem, România riscă să fie aruncată la margine. Și asta din cauza faptului că PSD se află într-un proces de rebranding care nu convinge pe nimeni. E doar o acțiune de cosmetizare care nu trece sticla, cum se spune. Liderii europeni nu sunt tâmpiți, dar atitudinea PSD arată zi de zi că așa îi consideră. Dacă ar avea credibilitate, Guvernul României ar putea cere, cu fruntea sus, cu șanse mari, un post de vicepreședinte al Comisiei Europene. Însă după cum s-a văzut, i-a fost refuzată poziția de comisar intermediar, iar portofoliul vacantat în urma demisiei Corinei Crețu a fost preluat de alt comisar. O rușine incredibilă.

Sunt auspicii favorabile României, căci voci importante din executivul eurosistemului cer un echilibru geografic și arată clar spre Europa de Est.

Există un curent care o împinge pe Viorica Dăncilă să se propună comisar din partea României, unul dintre motive fiind ca ambițiile ei (și alea, induse) pentru o eventuală candidatură la prezidențiale să fie atenuate. Dar ce vor atleții acestui curent, o și mai proastă imagine pentru țara noastră?

Nu este singura opțiune, din fericire aud că pe lista scurtă a PSD există încă trei nume, două fiind ale unor oameni competenți. Măi, dragă, să vă dea Dumnezeu gândul cel bun! Poate puteți trece peste orgolii, hm?”, a scris Rareș Bogdan.