Rachetele de croazieră și dronele folosite în atacul semnalat în Arabia Saudită în septembrie 2019 au fost de “origine iraniană“, potrivit concluziei la care a ajuns secretarul general al ONU. Documentul, în care ONU constată că fragmentele de rachetă, găsite în urma celor patru atacuri, provin din Iran, face parte dintr-un raport prezentat de șeful ONU, Antonio Guterres.

Acest raport ar trebui să fie un studiu de bază extrem de important din cauză că el relevă implicarea Iranului în atacurile din țara vecină. Iranul a respins acuzațiile.

Constatarea ar surprinde Iranul pe picior greșit în privința respectării rezoluției 2231, legată de acordul iranian din 2015. Potrivit declarațiilor ONU, acest transfer de armament ar reprezenta o “încălcare” a rezoluției 2231. Iranul nu se arată de acord, dar probele par clare. Iranul a fost implicat în atacurile din Arabia Saudită, inclusiv în cele de pe aeroport, din cauză că le-a trimis acest gen de aparatură rebelilor houthi din Yemen. ONU a găsit probe și în privința armamentului SUA sechestrat pe mare în decembrie 2019 și februarie 2020.

Implicațiile sunt mai largi din cauză că, după cum relevă ziarul The National din Emiratele Arabe Unite, rebelii houthi și-au dezvoltat o industrie a dronelor cu ajutorul Iranului. Acest lucru era suspectat de mai multă vreme, deoarece rebelii houthi nu dispun de tehnologia necesară ca să poată produce drone de tip Qasef, de felul celor folosite împotriva Riadului. Acest gen de aparatură s-a dovedit eficient, permițându-le rebelilor houthi să-și formeze o mică forță aeriană de intervenție rapidă cu care să poată provoca pagube.

Potrivit informațiilor parvenite din EAU, “proliferarea s-a inversat“, iar acum iranienii “iau drone produse de rebelii houthi pe care să le lanseze din Iran, lângă frontiera cu Kuweitul, și pe care să le folosească împreună cu rachetele de croazieră în cadrul unor operațiuni “negate în mod plauzibil”, dar îndreptate împotriva Arabiei Saudite.

Drona rebelilor houthi de tip Qasef-1 se bazează pe modelul dronei iraniene Ababil-2. Se știe deja că tehnologia iraniană, inclusiv giroscoapele, leagă Iranul de dronele rebelilor houthi. Dar noul raport susține că Iranul nu se mărginește doar la a trimite tehnologie, ci efectuează și teste în Yemen, de unde mai apoi și-o recuperează.

Iranul a folosit asemenea drone în curse de sute de kilometri până la instalațiile petroliere din Abqaiq, în septembrie 2019. Se pare că dronele nu au putut parcurge și cei 800 de kilometri până în Yemen, unde să-și îndeplinească misiunea. Totuși ele au ocolit radarele și apărarea antiaeriană. A fost vorba despre o operațiune mai complicată, în care au fost folosite 25 de drone și rachete de croazieră.

Interesant este faptul că și organizațiile proiraniene din Irak vor drone. Sâmbătă, Brigada 25 a Unităților Populare de Mobilizare, un grup paramilitar în majoritate șiit din Irak, și-a etalat noul sistem de supraveghere UAV (avioane fără pilot, n. red.). Drona se află în cadrul Diviziei Combatante Al-Abbas, care este legată de templul Abbas din Karbala. Nu se știe prea bine cum și-a putut fabrica formațiunea propriile drone, dar ele au un loc tot mai important în regiune.

Nu se știe încă prea bine nici dacă noul raport al ONU va duce la sancțiuni. Ceea ce se știe însă în mod clar este faptul că Iranul transferă armament și tehnologie în Yemen.

Totuși, ONU s-a dovedit incapabil să prevină sau să facă prea mult pentru a împiedica transferul iranian de armament către Hezbollah și către alte asemenea organizații, astfel încât s-ar putea ca actualele constatări să nu aibă niciun efect, ele fiind doar încă o dovadă că probele sunt recunoscute, dar că acest lucru nu are repercusiuni. Articol de Seth J. Frantzman. (Rador)