Raport BNR: Datoria externă a României a crescut în primele șapte luni din 2022
- Andrei Narița
- 14 septembrie 2022, 07:38
În primele șapte luni ale acestui an, țara noastră s-a împrumut în fiecare zi cu peste 14,6 milioane de euro, iar suma totală pe care o datorează România depășește peste 100 de miliarde de euro.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat că datoria externă a României a ajuns la 140,4 miliarde de euro. Anul acesta, în primele șapte luni, țara noastră s-a împrumutat cu 5,8 miliarde de euro. La sfârșitul anului trecut, datoria externă a țării noastre era de 134,6 miliarde de euro.
În 2022, perioada ianuarie – iulie, investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 5,5 miliarde de euro, în creștere față de anul trecut, când acestea reprezentau 3,8 miliarde de euro.
„În perioada ianuarie – iulie 2022 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 14,931 miliarde euro, comparativ cu 9,122 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2021. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 5,292 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1,659 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 2,492 miliarde euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 316 milioane euro”, au transmis reprezentanții BNR.
Românii devin din ce în ce mai săraci, pe fondul inflației explozive
Totodată, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,3% în perioada ianuarie – iulie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. „Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2022 a fost de 76,6%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021″, au mai transmis cei de la BNR.
Specialiștii financiari au declarat că achitarea acestor împrumuturi duce la mărirea taxelor și impozitelor. Adrian Negrescu, analist financiar, a precizat că România se împrumută pentru a acoperii datoriile din urmă și salariile. „(…) pentru a acoperi tot felul de găuri din economie pe care statul, din păcate, nu reuşeşte să le rezolve prin măsuri de restructurare a activităţii”, a declarat Adrian Negrescu, potrivit ampress.ro.
Fiecare român este dator în contul țării cu peste 7.200 de euro, dintre care 140 de euro au fost luați numai în primele șase luni ale anului 2022.