Rangers se bazează pe Hagi în seara aceasta. Românul este anunțat titular în jocul cu Braga

Rangers se bazează pe Hagi în seara aceasta. Românul este anunțat titular în jocul cu Braga

Ianis Hagi este anunțat titular în meciul pe care echipa sa, Glasgow Rangers o va disputa cu Sporting Braga, din Portugalia, în cadrul Europa League. Ziarele de specialitate din Marea Britanie susțin că tânărul jucător român l-ar fi convins pe antrenorul Steven Gerrard că merită să joace în acest meci.

Tânărul Hagi va fi folosit în echipa de bază, pe partea dreaptă a atacului. Mijlocașul român a fost adus de la Genk, din Belgia, sub formă de împrumut și a fost titular în ultimele patru meciuri jucate de gruparea scoțiană.

Glasgow Rangers abordează cu optimism jocul cu portughezii, încurajați de parcursul de excepție pe care l-au avut în acest sezon al Europa League. Ei au câștigat opt jocuri și au pierdut doar unul. Scoțienii se bazează pe jocul bun al lui Alfredo Morelos, unul dintre cei mai buni marcatori ai competiției, care a reușit șase goluri.

Pe de altă parte, Sporting Braga vine la Glasgow după o serie de victorii în campionatul national, care o plasează pe o poziție fruntașă. Sporting Braga a încheiat fără să piardă ultimele 13 jocuri din cupele europene.

Meciul dintre Rangers și Braga este programat în această seară, cu începere de la ora 22:00.