Din cauza bătăilor „organizate” de cetățenii rromi ai Vasluiului, orașul Murgeni a fost declarat „zonă specială de siguranță publică”.

Totul a pornit de la un scandal în care peste 200 de rromi s-au răfuit cu săbii și topoare pe străzile din Murgeni. Marți, edilul orașului în cauză, Ioan Bota a explicat fenomenul cu care se confruntă vasluienii și a oferit deja o soluție pentru ca astfel de evenimente neplăcute să fie evitate pe viitor.

Edilul a explicat că „spiritele se vor liniști” dacă demersurile sale pentru crearea unei structuri de Jandarmerie vor avea succes și susține că „la etnia rromă motivul scandalului este căsătoria copiilor fără consimțământul lor”.

„Știți cum se întâmplă, la etnia rromă motivul scandalului este căsătoria copiilor fără consimțământul lor. Ulterior, aceștia, înaintând în vârstă, își dau seama că nu sunt compatibili și, implicit, apare despărțirea. După aceea, imaginați-vă, părinții fetei vor cinstea fetei, părinții băiatului vor banii înapoi. Așa se întâmplă la etnia rromă. Fetele sunt cumpărate”, a afirmat Ioan Bota.

Pentru că exista șansa ca astfel de conflicte să fie cauzate intenționat de rromi pentru a putea cere despăgubiri de la clanurile rivale, primarul a demontat această teorie: „Poate să fie o inginerie, dar în alte localități. La noi nu am auzit să se fi întâmplat asemenea inginerii, cum le spuneți dumneavoastră. Singurul motiv pentru care apar conflicte, v-am spus, este căsătoria între minori”.

În orice caz, primarul orașului Murgeni susține că „lucrurile s-au liniștit. Știți ce se întâmplă? Lor nu le rămâne altă alternativă decât să se împace, numai că, până la urmă, ei vor și puțin spectacol, că așa se întâmplă”.

Fiind conștient de pericolul ce anumite zone din Murgeni îl ridică pe vasluieni, primarul ar fi cerut încă din anul 2013 înființarea unei grupe speciale de jandarmi care să asigure liniștea în zonele puternic afectate de aceste evenimente.

„În primul rând, eu am făcut demersurile pentru înființarea unei grupe de jandarmi încă din 2013. Mâine vin reprezentanții Jandarmeriei și, într-un final, cred că o să înființeze acea grupă de jandarmi. Odată înființată, cred că spiritele se vor liniști. Este nevoie de jandarmi și îi vom avea.

După aceea se vor liniști spiritele, pentru că, v-am spus, aici dacă nu s-ar mai pune atâtea virgule în articolele din legi și s-ar pune punctul acolo unde trebuie, cred că n-ar mai fi permisă căsătoria între minori, să nu mai aibă motiv pentru a avea loc aceste evenimente.

Nu e permisă nicăieri, dar la ei se întâmplă tacit. Doar știm cu toții că așa se întâmplă. Nu generalizez, dar la noi se întâmplă”, a explicat Ioan Bota.