Raed Arafat a afirmat, în Comisia de apărare din Parlament, că bărbatul care a fost prezent la protestul de pe 10 august din Piața Victoriei și a murit după câteva zile în spital este „un episod medical separat”.
„Pacientul s-a prezentat la unul dintre punctele noastre fixe. Prezenta sângerare la nivelul nasului. Tensiunea era mărită, pacientul era cunoscut hipertensiv.
A primit primul ajutor, dar a refuzat să meargă la spital. Vreau să subliniez că, din ce am văzut, în toate fişele care au fost ţinute, toţi care s-au prezentat, de regulă, dacă au fost expuşi la gaze, s-a trecut acolo fie că au avut lăcrimare, fie că au avut tuse sau ceva. În acest caz, se trece mai degrabă epistaxisul şi HTA.
La patru zile după, pacientul, care este cunoscut cu probleme cardiace destul de grave, s-a prezentat la spitalul din Turnu Măgurele şi a fost transferat în Alexandria, unde a fost internat la Terapie Intensivă”, a afirmat Raed Arafat.
Arafat a mai spus că în acest caz vorbim despre “un episod medical separat, care nu are corelare” cu inhalarea substanţelor lacrimogene.